Jenant, mișeilor! / Paradoxuri

Suntem o țară fără lideri, fără direcție, fără forță, uneori fără o identitate asu­mată, dar avem, cu siguranță, paradoxuri. După ce am auzit, săptămâna trecută, că tradiționalul coș cu bucate sfințit la Înviere conține mai nou și „tradiționalul” ananas, m-a pufnit întâi râsul și apoi plânsul.

De fapt, statistic, România chiar exportă banane, ananas și nuci de cocos și, culmea, importă slănină, praz, apă minerală și ouă proaspete. Iar aceasta e doar una din lungul șir al întrebărilor retorice și para­doxurilor mioritice.
De ce în Ro­mânia sunt mult mai multe locuri libere în cimitire, înregistrate oficial, decât în creșe sau grădinițe?
Sau de ce numărul de locuri de muncă disponibile este sensibil mai mare decât numărul oamenilor care caută un loc de muncă și vor să muncească, și mult mai mic decât numă­rul șomerilor înregistraţi, aflați în plată?
Sau de ce, în România, media de vârstă a pensionarilor aflați în plată este cea mai mică din toată Europa?
De ce în România sunt cele mai puține microîntreprinderi la mia de locuitori, procent care ne plasează la coada Euro­pei din punct de vedere al asumării des­chiderii unei mici afaceri, de familie chiar?
Sau cum se face că un profesor câștigă mai puțin decât un șofer de instituție publică?
Sau cum se face că, până nu demult, eram în Top 10 țări cu cea mai mare viteză la internet, dar aproape jumătate dintre locuințe au încă wc-urile în curte?
Sau cum se face că avem cei mai mulți absolvenți de universitate din Europa, dar și cei mai mulți școlari analfabeți?
Sau de ce România e țara cu cel mai mare procent de insatisfacţie la adresa clasei politice, dar cel mai mic procent de participare la vot?
De ce, de ce, de ce? Unii răspund „pentru că suntem români”. Eu cred că am uitat să fim români sau, mai grav, am uitat să fim.