Jenant, mișeilor! / Până la capăt!

În 17 decembrie 1989, în celebra ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, mai marii Partidului Comunist, vrând să dea măsura loiali­tății lor față de partid și conducătorul prea-iubit, s-au lansat în atitudini și declarații telenovelistice. Toți au strigat în cor: „Luptăm până la capăt!”. Pentru ei, capătul a fost peste doar 5 zile, când Nicolae Ceaușescu era coborât din elicopter și dus spre proces și apoi spre execuție, iar ei, rămași fără conducător, s-au reorientat rapid, căutând un alt  obiectiv pentru care să lupte „până la capăt”. Deviza Comite­tului Politic Executiv al CC al PCR
s-a repetat aproape obsesiv în istoria postdecembristă a României. Obișnuiți să facă balet între lingușeli grețoase și trădări la fel de grosolane, românii au aruncat lingurița cu rahat cu aceeași viteză cu care, cu puțin timp înainte o duceau la gură. Recenta debarcare a lui Laura Codruța Kovesi demons­trează din plin acest lucru. Cea pentru care se construise un cult pe care România nu l-a văzut de pe vremea Elenei Ceaușescu a fost uitată la fel de repede pe cât a fost promovată, peste noapte, în funcția de șefă a DNA. Ea, pentru care se foloseau adjective gre­țoase de genul „Neprețuita”, „Slu­ji­rea”, „Nefertiti”, cea fără de care nu doar lupta anticorupție, ci întreg pă­mân­tul părea că se va opri în loc, a plecat fără să cauzeze vreun cataclism, fără ca cineva să moară înecat cu lacrimi și sughițuri și cred, sincer, fără ca cineva s-o regrete.
A doua zi după debarcarea ei, procu­ro­rul general Augustin Lazăr vorbea despre Kovesi ca despre un muritor de rând, admițând, culmea, indirect, că a făcut și erori.  Odată ce și-a pierdut fotoliul, Kovesi și-a pierdut și aura. Nimeni nu o mai adulează azi și nu-i mai simte lipsa, pentru că balonul me­diatic s-a dezumflat, la fel de repede pe cât s-a umflat și pentru că adulatorii ei erau la fel de oportuniști ca și membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR care i-au jurat lui Ceaușescu că vor lupta până la capăt. Pentru lingăii spațiului mioritic, capătul e întotdeauna extrem de aproape.