Jenant, mișeilor! / Păcatul prostiei

„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind ca e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. Denis de Rouge­mont: Să nu judecam pe alții, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog și să mă îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și că nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se întâmplă să fie atacat. (Eisenhower și Foster Dulles în toamna lui ’56.) Una e sa te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II-lea, s-au găsit episcopi anglicani care să-l urmeze în exil pe regele procatolic, ori poate catolic, nu­mai pentru că era suveranul legitim și, orice s-ar fi întâmplat, nu putea fi în­locuit.

Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece neso­cotește îndemnul Domnului (Matei 10,16: „fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiți fără de minte”, II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, Tit. 1, 8: „să fie treaz la minte” și mai îndeosebi I Cor. 14, 20: „Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari”). Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi și cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana? Și-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze. Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboși. Bărboșii se cade să fie înţelepţi. Să știm, și ei și noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutății. Nu, slujitorilor diavolului, adică șmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim prosti. Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți.” - Nicolae Steinhardt