Jenant, mișeilor! / Orgoliu și maimuțe

Se povesteşte că, Petre Ţuţea, întrebat odată de unul din gardienii din temnițele comuniste  cum e posibil ca un om atât de inteligent ca el să creadă în Dumne­zeu, a răspuns senin: „Din orgoliu”. „Cum adică din orgoliu?”. „Sunt atât de mândru încât nu pot să cred nicicum
că-s făcut din maimuţă!”. Din păcate, as­tăzi, cei care sunt inteligenți consideră că e obligatoriu să nu creadă în Dumnezeu.
Ca și cum Dumnezeu, Biserica, românismul, valorile tradiționale sunt prea mici pentru marea lor inteligență. Nu știu de ce, mulți consideră azi că regulile „pseudo-inteligenței postmoderne” obligă la politically correct, la toleranță prost înțeleasă, la uniformizare și aruncare cu mizerii în tot ce înseamnă identitate, naționalism și, mai ales, creștinism. „Pseudo-intelectualii” zilelor noastre nu mai susțin nici cultura, nici educația, nici biserica, ci dimpotrivă, susțin, ca și comuniștii de odinioară, doar materialismul: „Spitale, nu catedrale”, „Nu organizați manifestări culturale, faceți cantine sociale” etc.
Un discurs în care amestecă conștient cele necesare supraviețuirii unui neam, cu cele obligatorii dăinuirii lui și în care uită, voit, că așa cum un om nu poate trăi fără mâncare, servicii medicale etc., tot așa, un popor nu poate dăinui în istorie fără identitate și cultură.
Culmea, intelectualii de azi nu au orgo­liul lui Țuțea ci dimpotrivă, reduc, voit, omul la nivelul de maimuță care nu are alte nevoi decât cele materiale, nici alte idealuri decât hrana. Să spui că un popor nu are nevoie de edificii spirituale și de cultură, e ca și cum ai vrea să-i dezvolți caracterul unui copil doar prin hrană și dulciuri. Culmea, în secolele trecute, românii mult mai săraci și mai puțin educați, oficial, decât noi, au înțeles importanța acestor demersuri și, cu sacrificii infinit mai mari decât cele de astăzi, ne-au lăsat moștenire edificii grandioase, cele mai înalte biserici din Europa și porți care tind să ajungă spre cer. Pentru că ei, spre deosebire de noi, aveau orgoliul de a fi urmași ai voievozilor. Nu se simțeau inferiori nimănui și se supuneau doar lui Dumnezeu. Iar lecția lor, scrisă în construcții, biserici și istorie a fost cea a demnității.

Lecția noastră, nescrisă încă decât pe facebook e deocamdată cea a ipocriziei și prostiei. În fond, cum să alegi să fii maimuță când poți să fii voievod?