Jenant, miseilor! / Ora 2 si o intrebare

Motto: „Ne pierdem si ne caim, sau ne pastram si ne impietrim inima. E rau sa nu asculti, dar e la fel de rau sa stii sa asculti si sa tii minte” -Noica. Am inceput sa cred ca oamenii se deosebesc dupa felul lor de-a se risipi. In fond, Noica are dreptate, toti si totul se imparte intre fiul risipitor si fratele fiului risipitor. Unii cheltuie fara sa fie strans, altii strang fara sa foloseasca. Nu stiu de ce, dar nu l-am considerat niciodata virtuos pe frate. Si, in fond, dupa orice fel de criterii nu e. Daca exista intr-adevar trei cauze ale pacatului: voluptatea, curiozitatea si orgoliul, el are doua. Pe cand fiul risipitor are doar voluptatea. Si in plus, fratele mai are si “pacatul de dreapta”, de a se considera prea bun. Strange ascultare dupa ascultare si fapta buna dupa fapta buna, iar in ultimul ceas, cand nu poate intelege si nu poate ierta dragostea tatalui pentru cel ce a risipit, pierde el insusi tot ce a adunat… Am considerat intotdeauna ca intre frate si fiul risipitor exista o singura deosebire esentiala: lipsa de curaj. Si poate a capacitatii de a iubi neconditionat. Daca ar fi avut curaj, n-ar fi tras cu ochiul pe gaura cheii si n-ar fi fost incercat de curiozitatea de a pleca in lume. Dar intarzierea, criza si risipirea lui nu e cauzata, in fond, de cumintenie, ci de lasitate. Habar n-am unde si cand am citit ca ora doua e ora maximei luciditati. Si habar n-am daca e adevarat. Dar de atunci mi-e frica ca intr-o noapte o sa ma trezesc la ora 2 si o sa ma intreb daca nu cumva intru in “categoria fratelui”. M-am intrebat de multe ori ce sens are coltul asta de ziar. O vreme credeam ca este o forma de lupta impotrivca vremii si vremurilor, apoi o simpla forma de comunicare. Dar intr-o noapte mi-am dat seama ca e doar o forma de risipire a fratelui. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro