Jenant, mișeilor! / Omenia are gust de brânză

Se spune că, în timpul cruntelor reeducări de la Aiud, un general rotofei, aflat în vizită în închisoare, a zărit în curte un bătrân gârbovit. I-a spus: „mâine vii la şedinţa de club şi ne spui ce ai învăţat în închisoare”.

Bătrânul era Moş Bâră din Făgăraş, făcea temniţă de peste 20 de ani şi era un monument de demnitate. La şedinţa cu pricina s-a urcat în prezidiu şi a spus: „domnilor, io am învăţat un lucru foarte mare: să iau bucata ai mai mică de pâine”. Generalul l-a înjurat, ceilalţi l-au aplaudat în gând. Moş Bâră ştia, ce ştie orice ţăran simplu, curat şi profund: să dăruiască.

Recent, Flossie Baker a câştigat locul cinci în competiţia Travel Writing 2015, organizată de National Geographic Traveller cu o poveste despre ţăranii maramureşeni, la fel de profunzi ca şi Moş Bâră.

Într-o zi în care se plimba pe un drum ce traversa terenuri de unde tocmai fusese cosit fânul, Flossie povesteşte că a fost abordată de un vârstnic într-o maşină galbenă, care a poftit-o în vehicul. După câteva minute a ajuns într-o casă de lemn decorată cu vechi unelte. Ghemuită pe o găleată întoarsă cu fundul în sus, Flossie a primit o farfurie de tablă, plină cu brânză, peste care s-a presărat zahăr. După ce a golit farfuria, aceasta s-a umplut ca prin minune la loc. După o vreme, în timp ce bărbatul descărca sacii cu brânză din maşină, a întâmpinat-o o bătrână. A luat-o de braţ, a dus-o într-o casă de lemn şi i-a pus din nou în faţă o farfurie cu brânză. Deja le pierduse şirul. „Mănâncă, mănâncă! Eşti străină. Te hrănesc”, i-a spus bătrâna.

A salvat-o bărbatul cu maşină galbenă care terminase de descărcat sacii şi care a dus-o exact în locul unde o găsise în urmă cu o oră.

Bătrânii nu ştiau engleză, nu ştiau ce vrea şi ce caută turista, dar ei judecau simplu: „e străină, n-are pe nimeni aici, să ne aibă pe noi”. Au luat-o şi i-au dat din belşug ce aveau ei: brânză.

Povestea e tipică pentru Maramureş şi maramureşeni. Mi-am amintit că, într-o delegaţie în Botiza, imediat după inundaţii, am intrat într-o casă plină de noroi. Oamenii se străduiau să-şi salveze lucrurile. Era frig şi începuse să plouă, toată munca lor era distrusă: mobilă, covoare, bunuri. Dar ei s-au oprit din lucru şi ne întrebau îngrijoraţi pe noi dacă venim de departe, dacă ne e frig sau foame.

În tăvălugul istoriei, maramureşenii au învăţat un lucru mare: să dea cea mai mare bucată de pâine sau de brânză.