Jenant, mişeilor! Oh, c’est des conneries!

Pur și simplu, cred că suntem prea mici pentru evenimente și persona­lități mari. Noi, ca nație, nu suntem în stare să ne ridicăm deasupra mediocrității, polemicii dâmbo­vi­țene și a bârfei, și să fim, măcar din când în când, solemni și eleganți. În anul 1951, Constantin Brâncuşi hotărăşte să doneze Statului Român lucrările aflate în atelierul său de la Paris: 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii, dar şi unelte și piese de mobilier. Spre surprinderea marelui artist, la soli­citarea academicienilor din acea perioadă, autorităţile comuniste îi refuză oferta, acuzându-l că era „duşman al regimului” şi că „nu se exprimă cu mijloace proprii acestei arte”. Academicienii dis­cu­taseră exclusiv pe baza unui referat conceput de o delegaţie trimisă în mod special în capitala franceză, pentru a evalua lucrările ce urmau să fie donate. Conform tipicului de la acea vreme, co­misiile de „specia­lişti” erau formate din reprezen­tanţii de vază ai clasei muncitoreşti, printre care se găseau fosta ţesă­toare, Cons­tanţa Crăciun (ministrul Culturii) şi fostul tipograf cu patru clase, Teohari Georges­cu (ministrul de Interne). La întoarcerea din Fran­ţa, membrii comisiei s-au adresat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, spunându-i că „Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neins­truit”. Drept urmare, liderul comunist a notat pe documentul primit din partea delegaţiei că „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”. Supărat că românii i-au refuzat donația, Brâncuşi a renunţat la cetăţenia română, la 1 august 1951, şi a cerut cetăţenia franceză, pe care a obţinut-o în anul următor. Și a donat Franţei toate operele din atelierul său de la Paris. Francezii le-au primit cu bucurie. Românii și-au schimbat, în timp, părerea despre Brâncuși, dar au continuat să-l umilească.
Recent, cu măreața inițiativă a guvernului Cioloș de cumpărare a „Cumin­țeniei Pământului” cu donații de la cetățeni, iar zilele trecute, prin manifestările dedicate împlinirii a 144 de ani de la nașterea sa, eveniment „powered by Irina Rimes”. Domnișoara ambasador onorific al Zilei Brân­cuși, care se prezintă ca fiind mai „mainstream”, spunea că a „vi­zitat lucrările domnului sculptor”. Iar premierul și ministrul Culturii au aplaudat că ar fi crescut pe Google căutările „Brâncuși” dato­rită ei.
Acu’, dacă Brâncuși are nevoie de recomandarea Irinei Rimes să fie căutat pe Google, atunci nu suntem foarte departe de mentalitatea comuniștilor care au trimis o țesă­toare și un tipograf să-i evalueze lucrările.
Eu propun ca Ambasador al Zilei Eminescu să fie Cheloo; Ambasador al Centenarului Recu­noaș­­terii Marii Uniri, Antonia, și Ziua Educației să-i aibă ca și amfitrioni pe Vulpița și Viorel.