Jenant, mișeilor! / Obtuzitate

În urmă cu câteva decenii, Ion Rațiu, parafrazându-l pe Voltaire, dădea o definiție superbă pentru democrație:  „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. De atunci, generațiile, termenii, principiile s-au schimbat ra­dical. Și nu în bine.
„Evoluția” noastră democratică sea­mă­nă mai degrabă cu o involuție. Cu cât „avansăm” în democrație, pare că, de fapt, ne întoarcem la mentalitățile comuniste.
Am urmărit, de pe teren neutru, așa zisul război „româno-român”. În ultima vreme, România e tot mai „ruptă” între două tabere care susțin, amân­două, că luptă pentru democrație. Șo­cant e că, sub multclamata luptă pentru democrație, stau de fapt principii și comportamente totalitare: niciuna dintre tabere nu respectă dreptul celeilalte la exprimare, niciuna nu are nevoie nici măcar să audă argumentele celor­lalți, nimeni nu ascultă pe nimeni, iar tensiunea a ajuns la cote atât de înalte, încât, dacă ar fi cu putință, fiecare tabără ar cere suprimarea celeilalte, doar pentru că nu e de acord cu ea.

E ciudat cum, la 30 de ani de de­mocrație, contestăm toate mijloacele și principiile democratice și am vrea să le aplicăm doar atunci când ne convine.
De la președinte, în jos, toți oficialii statului pun sub semnul întrebării instituții, principii, legi, pentru a-și argumenta pozițiile. Iar românii au ajuns să nu mai creadă în nimeni și în nimic. Și, asemeni oficialilor, pun toate principiile în paranteză și le scot doar pentru a le folosi ca și arme de război într-o bătălie mediatică pe care nimeni nu o vrea corectă.
Atunci când nu ne place un om, îi contestăm toate drepturile. Și suntem convinși că ar trebui să tacă, să nu be­neficieze de niciun fel de libertăți doar pentru că îl urâm.
Așa-zisa noastră democrație n-are nimic de-a face cu principiul lui Rațiu și Voltaire, nici cu mecanismele unui sistem serios. Are de-a face doar cu percepții, păreri, impresii, toate personale. Votăm, pentru că așa simțim, spunem pentru că așa credem noi și facem, pentru că așa ni se pare nouă. Nu ne ridicăm deloc ochii din mocirla insuficienței și, neascultându-i pe alții, n-avem cum să învățăm ceva.