Jenant, miseilor / Oameni, stari, zile

Nu mai stiu cat a timp a trecut de cand am intrat prima oara in Memorialul Sighet si nici cand am vorbit pentru prima oara cu niste Oameni pe care am ajuns sa-i iau ca model. Stiu doar ca, la mult timp dupa aceste intamplari an incercat sa le vorbesc unor tineri despre sacrificiile facute de niste pustani de 16 ani, care luptau pentru libertate cu sase decenii in urma. Nu tin minte exact ce le-am spus, dar, la finalul intalnirii organizate in cadrul cenaclului Acrostih, mi se parea ca nu se mai gandesc la telefoane mobile, haine si profile de Hi-5. Tin minte insa ca, unul dintre baieti a oftat incet: „ce bine ne e noua azi”. Desi locuiau la doi-pasi de Sighet, niciunul nu a auzit de inchisoarea de aici, nici de detinuti politici si nici de partea odihoasa a unui regim despre care parintii le-au spus ca a fost „bun, pentru ca toti aveau casa si masa”. Stiu ca romanii au dintotdeauna incantarea raului. Si stiu ca, uneori, poate prea des, sufar si eu de acelasi pacat. Ne multumim sa bombanim, sa impachetam problemele intr-un ambalaj al revoltei, cuvintelor dure si criticii, fara sa punem in interiorul lui solutii. De prea mult timp a devenit slogan „criza morala” in care se zbate Romania si, de prea mult timp, fiecare asteapta ca celalalt sa faca ceva. E posibil ca „Basarabia” sa nu aduca niciodata la fel de multi cititori ca „Simona Sensual”, e posibil ca unii sa fie plictisititi de repetarea cuvintelor „onoare sau patriotism”, e posibil ca un articol de invatatura crestina sa nu fie la fel de citita ca stirile mondene sau ca o poveste, chiar fascinanta, a unui detinut politic sa nu para la fel de atractiva ca o poza cu vedetele la mare, dar e la fel de posibil, ca toate astea sa determine un tanar sa-si aleaga altfel de modele in viata si sa-l educe pe linia valorilor corecte ale Neamului. Si ne-am asumat toate astea. E posibil sa va fi spus prea des, ca noi credem in Dumnezeu, Tara si Onoare. Dar, e posibil ca, prin „GAZETA de religie si spiritualitate ortodoxa” si suplimentul „Eroii rezistentei anticomuniste” sa fi pus o farama de solutii in ambalajul bombanelilor. Nu mai stiu cat a timp a trecut de cand am intrat prima oara in Memorialul Sighet, dar, de fiecare data, pe usile vechi, de lemn, mi se pare ca cineva a zgaraiat: „Infrant nu esti atunci cand sangeri/Nici ochii cand in lacrimi ti-s/Adevaratele infrangeri/Sunt renuntarile la vis”, rugandu-ne sa le transmitem si tinerilor asta. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro