jenant, miseilor!: O lacrima pentru Basarabia si-o lumanare pentru constiinta noastra

Uneori, am crezut (sau mi-a placut sa cred) ca mai exista naivi, patrioti sau nostalgici gata sa arunce tone de flori in „Prutul lacrimilor noastre”. Astazi, mai cred doar ca inceputul saptamanii trecute nu trebuie decretat „zi de doliu national” in Basarabia, ci „zi de doliu national” in Romania. Si ca, oricat de crunte ar fi bataile, retinerile si arestarile aplicate de comunistii lui Voronin, tot ei sunt mai indeptatiti sa ne compatimeasca. Spectacolul de curaj sau inconstienta, patriotism si speranta de la Chisinau a fost privit ca un fel de telenovela in Romania. O telenovela incintanta, e drept, dar tot o telenovela, la care cei mai multi romani au asistat ca la un episod din „Fetele marinarului” sau „Sarmana Maria”: relaxati, in fotoliu, band bere si rontaind seminte. In fond, Basarabia este, pentru multi dintre romani, un subiect nou. Marile televiziuni si „marii deontologi” au avut grija sa nu „plictiseasca” romanul ahtiat dupa Nikita si Simona Sensual cu „mizilicuri” gen arestari ilegale, tineri impuscati in cap de politisti sau cenzura. Asa ca „fatucile” au facut ochi mari cand au auzit ca exista un anume Andrei Ivantoc, care a fost detinut politic in Transnistria si e numit erou, ca Republica Moldova si Basarabia inseamna acelasi lucru sau ca basarabenii vorbesc limba romana si sunt, de fapt, romani. Iar sintagma „Basarabia pamant romanesc” i-a adus, probabil, pe multi aproape de apoplexie. De la molustele din Guvern, care s-au scurs pe scaune cu ochii spre „licuricii mari”, la oficialii UE care vorbeau pompos de importanta democratiei si libertatii in „constructia europeana”, toti au meritat pe deplin mila unor copii care asteapta, infasurati in tricolor, sa fie ridicati de militienii in civil si dusi undeva, nu se stie unde. Si toti am demonstrat ca meritam sa facem acrobatie intre papucii „marilor licurici”, pentru ca nu suntem capabili nici de pozitii ferme, nici de raspunsuri, nici de sustinere pentru cetatenii proprii, nici de diplomatie. Nu suntem capabili nici macar sa ne ferim din calea flegmelor comuniste ale lui Voronin. Astazi, nu mai cred in patrioti gata sa arunce tone de flori in „Prutul lacrimilor noastre”, nici in apararea drepturilor omului, nici in „constructia europeana” si nici in principiile statului de drept. Mai cred insa in datoria de a varsa o lacrima pentru Basarabia si de a aprinde o lumanare. Pentru constiinta noastra. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro