jenant, miseilor!: O cusca de fier, numita Romania

Motto: „A fi liber inseamna a nu-ti pierde identitatea, a trai in adevar si in credinta de Dumnezeu”- Andrei Ivantoc. Acum, pot sa recunosc: pe langa admiratie si respect, mi-a starnit, de multe ori, un soi ciudat de mila. Nu din aceea pe care o provoaca natangii, saracii sau prostii. Ci din aceea pe care ti-o provoaca orice Don Quijote modern, cu puterea de a crede in iluzii si de a iubi chiar in fata morilor de vant, dar care nu-si denunta „nebunia” niciodata. Nu stiu daca datorita vocii „neafectate” cu care isi spunea povestea, modului elegant in care evita sa se planga de multiplele batai aplicate sau finalurilor de conversatii, incheiate intotodeauna cu „as face oricand la fel”, l-am transformat pe Andrei Ivantoc intr-un fel de model suprem. I-am luat primul interviu la doua zile de la eliberare, cand se inghesuiau toate televiziunile si ziarele sa anunte ca Ivantoc a fost batut pana si in ultima zi de detentie. Cineva l-a intrebat, pe un ton important si usor revoltat, de ce a fugit spre Transnistria, pamantul care i-a „mancat” 15 ani de viata. Si tin minte fata desfigurata de uimire a reporterului, cand Ivantoc a raspuns, zambind: „N-am fugit, doamna, m-am intors in tara”. Reporterul, neconvins de raspuns, a ramas cu intrebarea pe buze. In fond, cui ii mai trece prin minte sa-si „imbratiseze” tara? Apoi, a fost chemat in Romania, decorat de presedinte, prezentat ca un soi de trofeu. Si, in cateva zile, s-a asternut uitarea. Cui sa-i mai pese de un ROMAN care si-a jertfit, pentru tara si neam, viata, sanatatea, libertatea si care protesta, dintr-o cusca de fier, cu un tricolor si „arma suprema”: „Noi suntem romani”? Anul trecut, la un an de la eliberarea din „cusca transnistriana”, Andrei Ivantoc mi-a marturisit ca traieste dintr-un ajutor de somaj de 22 de dolari. Deh, tara nu-si poate intretine eroii si nu-i poate onora. Saptamana aceasta, am auzit ca ar fi vrut sa lucreze in Romania, dar avea probleme cu stabilirea resedintei. In mod ironic, tara pentru care si-a sacrificat 15 ani din viata nu-l primeste. Asa ca a plecat sa munceasca in Italia, probabil, ca sofer. Dar nici italienii n-au fost interesati de „exportul de eroi”, ci doar de cel de „violatori”. Recent, s-a intors in Moldova. Pentru Tara si Neam, trebuie sa fie prezent la sarbatorirea a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Da, Tara care il umileste merita! Acum, Ivantoc imi provoaca doar admiratie si respect. Mila, dar nu de genul celei pe care mi-a starnit-o el, e doar pentru neam. In fond, in toti cei 15 ani de detentie si ceilalti 3 de nepasare, el a ramas mai liber decat am putea fi noi vreodata. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro