Jenant, miseilor! / O absenta intre doua inexistente

Pe Nelu Dunca il stiu din 2008. Face parte din grupul primilor detinuti politici din Maramures. N-am stat niciodata la taclale pe indelete. Il cunosc mai mult din povestile fostilor sai colegi de celula. Iar el ma cunoaste mai mult din gandurile pe care le scriu in acest colt de ziar. Saptamana trecuta mi-a facut insa cel mai magulitor compliment pe care l-am primit vreodata: „daca erati de-o etate cu noi, multa puscarie ati fi mancat”. E unul dintre oamenii ciudati, care imi cuantifica rubricile nu in semne, nu in citate celebre, ci in posibili ani de puscarie. N-am apucat sa-i spun ca, sincer, nu stiu ce si cum as fi facut daca eram de-o etate, se grabea la slujba. Si mi-a spus din poarta bisericii: „Bucurati-va ca n-ati trait in vremea noastra”. In urma cu cateva saptamani, am vrut sa scriu un memoriu pe o pagina intreagA, in care sa ma dezic de generatia de azi si pe care sa-l botez „Nu suntem contemporani”. Ma bucur ca n-am facut-o. Nu era drept. Riscam sa stirbesc singurul atribut absolut al acestei rubrici: sinceritatea. De fapt, fac parte din categoria celor suspendati intre doua generatii. N-o sa ma impac niciodata cu o generatie care vibreaza doar la vederea cardului, cu o mana de tineri care inteleg ca responsabilitate si implicare civica inseamna actiuni fara fond in care zambesc de la tribune, cu niste dascali care isi predau materia cu ochii la ceas, cu niste politicieni care isi schimba doctrina mai des decat cravata. Multa vreme m-am intrebat ce ne lipseste noua fata de generatia lor. Ar putea fi educatia. O educatie pe care ei si-au asumat-o si si-au imbogatit-o intr-un sistem in care mediocrii erau mai bine pregatiti decat elitele de azi. Ar putea fi modestia. Noi, imediat ce spargem randul, nu mai ascultam de nimeni si de nimic, aparandu-ne doar dreptul de a avea dreptate. Ar putea fi manierele. Azi, politetea pare o problema desueta, salutul si introducerea un bun prilej de a ne testa inventivitatea: „Hello. Ciao. Hi”. Ar putea fi toate astea si multe altele. Dar diferenta majora o face puterea sau slabiciunea de a crede in ceva pana la capat. Puterea de a-ti asuma idealuri, indiferent de pretul platit. Puterea de a fi liber, chiar daca asta inseamna sa mori. Si inca ceva: puterea de a nu zambi ironic la astfel de cuvinte. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro