Jenant, mişeilor! / Noi, nu!

Noi, nu! (Nicolae Labiş)

O parte din noi ne-am învins

Greşeala, minciuna şi groaza,

Dar e drum, mai e drum necuprins

Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.

Generaţii secate se sting,

Tinerii rîd către stelele reci –

Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă

Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri

Înainte ca trupu-i să-i moară?

Cine-o să-şi lepede inima-n colb –

Insuportabil de mare povară?

Ca un vînt rău, ori ca o insultă

Întrebarea prin rînduri trecu.

- Ascultă, ascultă, ascultă!

Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Scriu această rubrică de 5 ani. Nu ştiu de câte ori am irosit acest colţ de ziar cu frustrările, nervii, poveştile şi obsesiile mele. Dar ştiu că, cel puţin odată pe an, nu scriu degeaba. Am onoarea să scriu despre GAZETA, despre oamenii ei şi primii 10 ani din viaţa ei. Asta deşi, despre GAZETA cred că ar trebui să scrie şi să vorbească în primul rând Dan Pârcălab, cel care nu este numai fondatorul ziarului, aşa cum cu modestie s-a trecut în caseta de redacţie. Este omul fără de care ziarul nu s-ar fi născut, n-ar fi dăinuit în aceşti 10 ani şi nu s-ar fi dezvoltat, devenind astăzi unul dintre cele mai importante săptămânale locale din ţară. Apoi, despre GAZETA trebuie să vorbească oamenii ei: Puiu, Mircea, Lia, Ada, Nelu Botiş, Oana, Teo, Nelu Pop, Andrei, Nea Vaidiş, Luca, Silviu, toţi şi fiecare în parte au făcut posibili aceşti 10 ani. Apoi, ar trebui să scrie colaboratorii, partenerii şi dvs., cititorii noştri.

Vă mărturisesc că în aceşti 10 ani am făcut un mini-sondaj de opinie. Am întrebat sute de oameni în ce cred, ce vise au. Cei mai mulţi au ca ideal suprem maşini scumpe, alţii bani mulţi, alţii funcţii foarte înalte. Numai că, în aceşti 10 ani, au realizat că idealul lor poate deveni peste noapte un morman de fiare, că sunt multe situaţii în care banii nu valorează mai mult decât un sac cu hârtii şi că înălţimea funcţiei e relativă. Niciunul dintre oamenii GAZETEI n-a venit la ziar pentru că visau la maşini, bani şi funcţii. Au crezut şi cred în nişte valori care azi par perimate şi pe care noi ne încăpăţânăm să le scriem cu litere mari: Credinţa în Dumnezeu, Patriotismul, Adevărul, Libertatea şi Onoarea.

Am avut onoarea să vorbesc cu mulţi oameni aleşi. Oameni care şi-au dăruit viaţa unei idei şi pentru care au sacrificat fiecare câte ceva: timp, bani, familie, tinereţe. Unii chiar viaţa. Pe toţi i-am întrebat la final dacă regretă. Toţi au răspuns, fără să clipească „Nu”. De fapt, avem numai lucrurile pe care nu le putem pierde niciodată. Şi, dacă e aşa, atunci ei n-au pierdut nimic.

Nu ştiu dacă vreun reporter îi va întreba vreodată pe oamenii GAZETEI dacă ar pune pe „repeat” aceşti 10 ani. Dar ştiu răspunsul.