Jenant mișeilor! Ne părăsesc eroii

Motto:
„Pe eroi nu-i căutați în mormânt, ci în inima voastră”
– Nicolae Iorga

Mi-e greu să scriu despre Ioan Ilban la trecut. Și mi-este și mai greu să accept că încă un fost deținut politic, un stâlp al pro­movării memoriei și valorilor corecte, s-a stins. Dar Ioan Ilban a fost mult mai mult decât atât. A fost un model. Un erou tăcut și modest, un om care nu vorbea niciodată nici despre realizările, nici despre suferin­țele sale. Niciodată nu s-a plâns, nu a așteptat recunoștință și nu a vorbit de rău nici măcar pe torțio­narii care l-au chinuit în tem­nițele comuniste.
În întâlnirile cu tinerii, le vorbea acestora despre suferințele generației lor fără să acuze și fără să se laude, ca într-o poveste în care eroul își acceptă rolul firesc, știind că nu există altă variantă decât drumul drept, oricât de greu și de ane­voios ar fi. De la domnia sa am învățat ce înseamnă cultul prie­teniei adevărate, grija perma­nentă pentru ceilalți și, mai ales, seninătatea pe care doar o viață trăită cu demnitate și curaj ți-o poate da. Peste ani, Ioan Ilban, alături de ceilalți deținuți poli­tici din Maramureș și din România, vor fi poate trecuți în cărțile de istorie și pe monumente, pentru că reprezintă re­perele celei mai luminoase pagini de istorie recentă: rezis­tența anticomunistă.
Numai că Ioan Ilban a fost, înainte de toate, un Om extraordinar, un Domn, în sensul deplin al cuvântului, un mara­mu­reșean dârz și drept, nobil, altruist, bun, dar și curajos și demn. Un prieten și un model. Pe care da, așa cum spunea Iorga, îl vom căuta mereu în inima noastră.

Rămas bun, domnule Ilban. A fost o onoare să vă cunoaștem și să vă avem aproape!