• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 17 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 15 August , 2012

Jenant, mişeilor! / Mituri

Nu ştiu dacă de la căldură, ţânţari, scârba de fiecare zi, toate la un loc sau niciuna, azi, renunţ la metafore, încurajări şi cuvinte frumoase. Până la urmă, dacă suportaţi de 20 de ani jegul din ţară, o să suportaţi şi câteva rânduri de adevăr.

Mitul 1: România e cea mai frumoasă şi cea mai bogată ţară, iar românii cei mai frumoşi şi deştepţi dintre popoare. Fals. Avem locuri frumoase, avem bogăţii, avem oameni frumoşi şi deştepţi. Puţini. Pentru că tot noi, cei mulţi, urâţi, proşti şi leneşi încercăm să-i discredităm, sperând că înjosindu-i pe ei, ne ridicăm noi.

Mitul 2: Pentru alţii, ca americanii de pildă, patriotismul e explicabil. Pentru noi nu. Fals. România n-a fost mai bogată pe vremea lui Iancu, nici mai dreaptă pe vremea lui Tudor sau a lui Horia. ª-apoi, ce fel de iubire e aceea după care pui „pentru că”. Ioan Gavrilă Ogoranu avea dreptate „trăim în măsura în care iubim şi ne înălţăm în măsura în care ne jertfim pentru această iubire”. Aşa că nu vă mai întrebaţi de ce ne târâm.

Mitul 3: E criză. Fals. Mătuşa mea are dreptate: oamenii trăiesc mai bine ca niciodată şi muncesc mai puţin ca niciodată. Nu spun că nu sunt bătrâni care nu au bani de medicamente sau de pâine. Spun că, cei mai mulţi dintre cei care se plâng sunt leneşi şi nu le e suficient de foame încât să muncească.

Mitul 4: Copiii din zilele noastre sunt needucaţi. Fals. Părinţii şi profesorii lor nu ştiu să-i educe şi, pentru a-şi ascunde dezinteresul şi neputinţa, se ascund în spatele sistemului. De parcă poate singur un sistem educaţional să-l înveţe pe copil dragostea de Dumnezeu, de ţară şi nişte principii simple, cum ar fi conştiinţa lucrului bine făcut, fie că e vorba de BAC sau de fotbal.

Mitul 4: Ar trebui să ne fie ruşine de europeni. Fals. Ar trebui să ne fie ruşine de noi înşine, cei delăsători şi laşi, care căutăm un milion de scuze pentru mocirla în care ne bălăcărim, uitând că şi cauza şi soluţia e una singură: noi.

Mitul 5. Această rubrică e despre mişei şi adevăruri spuse franc, fără metafore şi cuvinte frumoase. Fals. Suntem totuşi un ziar de rafinament.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.