Jenant, mişeilor! / Mentalitate de slugi

Avea fruntea teşită rău, dar oricum, abia se vedea de sub năframa arsă de soare, care îi ascundea până şi ochii, de un albastru curat, ca şi prispa veche pe care îşi petrecea după-amiezile împreună cu nepoţica ei. În fiecare zi, fetiţa o întreba despre un cuvânt pe care îl auzea întâmplător, iar bătrânica îi răspundea cu o poveste.

Cu o zi înainte, fetiţa a auzit cearta unor vecini. Unul dintre ei i-a strigat celuilalt: „atunci du-te, fii sluga lor!”. Aşa că, cu ochii măriţi, fetiţa se aşeză în braţele bunicii şi o întrebă încet: „mămucă, ce înseamnă slugă, e de rău?”.

Bătrâna îşi aranjă iar năframa, încercând să-şi limpezească gândurile şi începu povestea: „draga mămuchii, să slujeşti oamenilor şi lui Dumnezeu nu-i rău. Îi rău să slujeşti numa lucrurilor în care nu crezi.

Noi, românii, am fost multă vreme sluga stăpânirilor străine. Au trecut peste noi turci, tătari, unguri, ruşi. Şi noi, cei mai mulţi, ne-am plecat capul şi am devenit slugile lor. Dar de fiecare dată s-a ridicat o mână de oameni care ne-au spălat ruşinea. Ceilalţi, s-au învăţat aşa, să fie conduşi de alţi şi să-i lase pe alţii să le spună ce gândesc, ce cred şi ce iubesc.

Demult tare, draga mămuchii, era în Imperiul Otoman, undeva la sud de Dunăre, un sătuc românesc, creştin, care avea şi un preot. A venit un sultan rău şi i-a obligat pe toţi să-şi schimbe religia şi limba. Preotul a gândit că trebe să-şi apere parohia, a luptat şi apoi s-a retras în munţi să nu-l omoare. Oamenii au rezistat cât au rezistat, apoi au uitat de preot şi au ascultat cererile sultanului. După ani de zile, când sultanul a murit, preotul s-a întors bucuros, gândind că o să-şi reclădească parohia şi satul. Acum nu mai vroiau să-l omoare turcii, dar la intrarea în sat îl aşteptau oamenii. Şi l-au ucis cu pietre şi l-au îngropat la marginea satului. I-au pus un bolovan la cap şi ziceau că trec pe lângă „mormântul lui popa”.

Vezi tu, draga mămuchii, în toate satele este câte un „mormânt de popă”, pentru că cei slabi, care vor să devină slugi, n-au nevoie de oameni buni care să le amintească că se poate şi altfel. După ce te deprinzi cu slugărnicia, greu mai poţi scăpa”.

Bătrâna îşi aranjă din nou basmaua, ca să-i acopere ochii inundaţi de lacrimi. Fetiţa tăcu, apoi o întrebă sfioasă: „mămucă, da’ ce înseamnă să fii bun, e de rău?”.