Jenant, mișeilor! / Manualul, cel mai bun pretext al neputinţei

Comuniştii făceau câte o comisie şi un comitet pentru orice problemă, gu­vernanţii postdecembrişti fac hârtii. Atunci când un ministru, primar sau funcţionar nu poate rezolva o proble­mă, o birocratizează, salvând aparen­ţele prin celebra metodă a „acoperitului cu hârtii”.
Răspunsul scris a devenit un fel de „premiu de consolare” pentru nerezolvarea problemei: „Nu vă putem ajuta, dar v-am răspuns în termenul legal”. Mai mult, realităţile din teren şi cele din hârtii sunt extrem de diferite şi culmea, primele nu interesează pe nimeni. Dacă în acte pacientul e ok, externarea poate fi făcută, ce dacă omul nu se simte bine? Dacă profesorul are dosarul ok, nu contează că elevii lui nu sunt în stare să-şi ia bacul, primeşte salariu de merit pe baza hârtiilor. Dacă raportul ministerial spune că situaţia epidemiei de rujeolă e sub control, nu contează că numărul morţilor creşte în fiecare zi.

Mai nou, ministrul educaţiei a mai descoperit o găselniţă pentru a masca neputinţa din sistemul de învăţământ şi a continua „măreaţa şi eterna reformă” din educaţie: manuale pentru orice materie. Sincer, cred că pe modelul din educaţie, ar trebui să se facă manuale pentru fiecare profesie în parte şi, mai ales pentru cetăţeni, ca să îi îndrume în toate relaţiile cu instituţiile statului: „Cum să relaţionezi cu fiscul?”, „Cum să te adresezi în faţa organelor legii?” şi, mai ales, „Cum să votezi?”.

Steinhardt spunea că: „Un lucru-mi pare cert, că lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oa­menilor complicaţi este o lume simplă. Cu cît sunt oamenii mai sofisticaţi cu atît dau mai puţină însemnătate formelor; pe cnd oamenii simpli abia se adună laolaltă că şi alcătuiesc regulamente straşnice”. E clar că România se întoarce în timp. Fără manual.