Jenant, mişeilor! Libertatea de gândire ca și delict

Parafrazându-l pe Voltaire, Ion Rațiu dădea cea mai elegantă definiţie a democraţiei: „Voi lupta până la ultima mea pi­cătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”. În 20 mai, tocmai s-au împlinit 30 de ani de la „Duminica orbului”, în care Iliescu obținea un scor zdrobitor de peste 85% la alegeri, iar Rațiu pierdea cu puțin peste 4%. De atunci, Ro­mânia ar fi trebuit să avanseze pe drumul libertății, iar oamenii ca și Rațiu, Câmpeanu sau Coposu să fie tot mai mulți. Dar din păcate, astăzi, definiția democrației ar suna cam așa: „Voi lupta să fii de acord cu mine, să te informezi din surse oficiale și să nu mă contrazici”. Pandemia de coronavirus a coborât libertatea de gândire și de exprimare de la statutul de drept, la acuzația de „delict”. De la stereotipul „informați-vă doar din surse oficiale” repetat obsesiv, până la acuzele grave ale președintelui Iohannis și premierului Orban, care vor­besc despre o „propagandă anar­histă”, cu „laboratoare” în afara țării care vor să cultive neîncrederea cetățenilor în instituțiile statului, dreptul și capacitatea de gândire și analiză a cetățeanului sunt puse constant sub semnul întrebării. Dreptul de a pune întrebări, de a te îndoi, de a protesta, de a nu fi de acord cu măsurile guvernamentale sunt, în toată lumea, privite ca un apanaj normal al demo­crației. De la SUA, la Germania, în toate statele democratice au avut loc proteste din partea cetățenilor, s-au lansat acuzații și s-au strigat nemulțu­miri. Și toate au fost privite ca o emanație firească a libertății.

În România, de la cel mai înalt nivel ni se spune că opiniile, fantasmagorice sau nu ale unor cetățeni, sunt parte a unui complot împotriva țării. Toți cei care se îndoiesc de „informațiile oficiale”, servite obsesiv de o parte a presei, au devenit un fel de „dușmani ai poporului”.
Libertatea de gândire și de exprimare au devenit astăzi un drept doar pentru „oficiali”. Iar cetățeanul de rând poate cel mult să repete ce aude „din surse oficiale” și să se abandoneze total în „brațele” statului, fără să ceară clarificări și argumente. Că deh, Statul știe cel mai bine pentru noi, nu noi, cetățenii maturi cu drept de vot. Din democrația românească a rămas doar o definiție elegantă. Și părerea de rău că oamenii politici autentici, ca și Rațiu, s-au stins demult...