Jenant, mişeilor! / Istoria minciunii

De la Watergate la afacerea Dreyfus, cele mai răsunătoare scandaluri din is­torie s-au dovedit, între timp, nişte minciuni frumos ambalate. Iar Româ­nia nu face deloc excepţie, ba dimpotrivă, pare ţara în care adevărul e pus pe „stand-by” până când cineva va avea nevoie de el. Interesant e că suntem o naţie paradoxală: în ţara în care manualul de istorie e încă doldora de minciuni, în care originea daco-romană e pusă la îndoială, în care inventăm eroi naţionali falşi şi îi aruncăm în uitare pe cei reali, în care nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat la Revoluţie sau în cei 10 ani de la aderarea României la UE, toţi părem că înţelegem întru totul ce se întâmplă în politica naţională şi externă.

Românii nu sunt siguri dacă Pământul se învârte în jurul soarelui ori invers, dar ştiu cu certitudine ce va face Trump, cine conduce România din umbră, cine l-a dat jos pe Coldea şi de ce, dacă Kovesi e neprihănită ori ba şi, în orice caz, cred că ştiu totul des­pre fiecare personaj care apare în spaţiul public, ghicind, dintr-o pri­vire, dacă omul e vinovat sau nevinovat, dacă a furat, minte sau spune adevărul şi ştie, mai bine decât el, ce intenţii are. Şi nu intuiesc, nu au bă­nuieli, românii au certitudini.
Asta e boala noastră naţională. În era tehnologiei, în loc să aibă curiozitatea să caute o informaţie, să verifice, să se îndoiască, prea plini de ei şi prea suficienţi, se mulţumesc cu părerea superficială făcută rapid după „te miri ce” indicii: „avea geantă prea scumpă ca să nu fure”, „e prea arogant”, „era prea liniştit ca să mintă”, „era prea nervos ca să spună adevărul”. Şi ne mai mirăm că am devenit asemeni unei turme cu mulţi păstori, în care suntem mânaţi cu jordeaua exclusi­vi­tăţii şi scandalurilor mediatice de la stânga spre dreapta şi invers?
Am devenit o masă de manevră şi un teren propice al manipulării, din vina noastră. Dacă în comunism nu aveai cum să verifici informaţiile din „Scân­teia”, astăzi nu avem nicio scuză. Şi totuşi, înghiţim mereu şi mereu acelaşi tip de manipulare. Dar rămânem op­timişti şi ne păstrăm rânjetul satisfăcut până la finalul spectacolului, uitând că, cortina se va trage peste România şi peste destinul nostru.