Jenant, mişeilor! „Iresponsabilii” care au făurit România Mare și umbra bărbaților de stat de atunci

În urmă cu doi ani am sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Dar nimeni nu a privit Marea Adunare Națională de la Alba Iulia prin prisma pandemiei de gripă spaniolă care făcea ravagii, provocând peste 50 de milioane de morți în decursul anilor 1918-1919. Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, vârful pandemiei, „luna de groază”. În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populație se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic. Dar și lunile noiembrie-decembrie 1918 și primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase. Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: „Boala spaniolă bântuie pe mai departe și la sate și la orașe”. În plină epidemie, fruntașii transilvăneni organizau întâlniri în toate satele, iar în 1 Decembrie, 100.000 de oameni erau prezenți la Alba Iulia, pentru a se uni pe veci cu Patria Mamă, purtând, în loc de măști, „mărgele de usturoi” în jurul gâtului. Un reputat istoric din Alba Iulia, citând documente, afirmă că Gheorghe Pop de Băsești a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, iar gestul lui era privit ca fiind unul eroic. Și Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, fusese bolnav de gripă spaniolă în noiembrie, iar medicii îi interziseseră să părăsească patul și îl considerau grav bolnav, dar, își amintea el cu mândrie, „boala nu m-a putut opri”. Prin prisma regulilor de azi, amândoi puteau fi acuzați de „zădărnicirea combaterii bolilor”, iar Adunarea de la Alba Iulia poate fi considerată un gest „iresponsabil” care se lăsa cu dosare penale. Numai că, bărbații de stat de atunci aveau, spre deosebire de cei de azi, și inimă, și creier. Aveau un ideal național și știau că nu pot rata momentul făuririi visului de secole al poporului român din cauza fricii.
În mod extraordinar, istoria ne pune într-o situație similară acum, peste un secol, cu mențiunea că, spre deosebire de atunci, Slavă Domnului, nu e război, mijloacele medicale sunt mult avansate etc. Un fel de analiză în oglindă, izvorâtă din ironia lui Dumnezeu și a sorții, ca să vedem singuri cât de mult am decăzut.
Atunci, Regina Maria îngrijea neînfricată bolnavi de tifos și de gripă în spitale, îmbolnăvindu-se și ea de molima spaniolă. În zilele noastre, „marele bărbat de stat” Klaus Iohannis vizitează spitale goale, iar premierul Ludovic Orban a fost „întâiul izolat” al țării. Politicienii de atunci și-au riscat viața și sănătatea pentru a-și face datoria pentru țară. Politicienii de azi, cu riscul oprobriului public, s-au testat primii de Covid-19, irosind sute de teste, care au devenit „un lux” în România europeană. Marele lor act de curaj e să facă live-uri din confortul casei și să-și dispute interesele mărunte. N-am văzut niciun politician care să meargă într-un spital care tratează bolnavii de coronavirus și să le strângă mâna. Regina Maria, femeie fiind, a mers în spitalele de campanie, fără „costum de astronaut”, cu oale de ciorbă făcute acasă, ba chiar însoțită de copiii ei. Evident, „o iresponsabilă”, în ochii fricoșilor de azi.
Ironia divină a mers și mai departe, punându-ne în ipostaza de a ne apăra, teoretic și legislativ, integritatea teritorială. Deh, și ispitele sunt pe măsura puterilor noastre.
Modul în care clasa politică a reacționat la mascarada adoptării tacite a legii privind autonomia Ținutului Secuiesc, ne demonstrează încă o dată, cât de puțin le pasă de România. Toți, absolut toți, au tratat o chestiune extrem de serioasă într-un mod revoltător de ridicol. Începând cu președintele Iohannis care a pozat în patriot vigilent, dar a ieșit public abia la 7 (șapte zile) de la adoptarea tacită a legii, într-un moment care îi convenea mediatic, pentru că acoperea gafa răspândirii unui fake news cu școlile franceze și acuzațiile de corupție lansate de presa americană împotriva „guvernului meu”, și terminând cu PSD-ul speriat de bombe și condus dezastruos de Ciolacu, vinovat mai ales de faptul că nu i s-a părut important să avertizeze public poporul cu privire la ceea ce urmează să se întâmple și, la o adică, să amenințe cu moțiune de cenzură, toate forțele politice, absolut toate, au vorbit despre acest scandal nu pentru că erau îngroziți de ceea ce s-ar fi putut întâmpla, ci pentru că erau înfricoșați că vor scădea în sondaje dacă nu o fac. Ce au făcut „urmașii Brătienilor”? Pe cine a salvat Uniunea Salvați România? Dar Cioloș, unde își duce „izolarea”? Ce protest a făcut Ponta? Dar Tăriceanu? Dar „patrioții” din PMP? Știm cu toții, răspunsul e: niciunul, zero. Pentru că ei, toți, sunt niște biete nulități politice, pe care dacă nu noi, măcar istoria o să-i așeze acolo unde merită.
Din marii bărbați de stat de acum 100 de ani, a rămas doar o umbră. Din curajul unui popor, din forța noastră de a ne strânge în jurul unui ideal național, a rămas doar o amintire. Din noi toți, ca nație, nu va rămâne nimic dacă nu ne schimbăm mentalitatea.
În fond, nu poți trișa nici oglinda și nici istoria. Amândouă ne șoptesc, în fiecare zi: „Cât de jos ați decăzut...”.
În final, ca să-l parafrazez pe Iohannis: „Auf Wiedersehen, Feiglinge!” (La revedere, lașilor! n.red.).