Jenant, mișeilor! / Ipocrizie

Societatea românească e bolnavă grav. De ipocrizie, prostie, neimplicare și lașitate, în doze egale. După ce luni bune vorbim toți, de la politicieni, la ziariști doar de drepturile omului, cu seriozitatea și aplombul unui funcționar de Bruxelles, după ce ne plângem de soarta țării în An Centenar și îi facem bietei țări declarații de dragoste fierbinți, săp­tă­mâna trecută, societatea româ­nească, în marea ei majoritate și-a dat adevărata măsură a patriotismului și interesului pentru lege și drepturile omului.
Câteva zile bune, sute de tineri participanți la Marșul Centenarului, pornit din Alba Iulia în urmă cu două luni, se pregăteau să treacă granița în Basarabia, pentru a ajunge la Chi­șinău în 1 septembrie. Grănicerii mol­doveni au negociat cu ei ca la pia­ță, i-au ținut în corturi, i-au forțat să recurgă la greva foamei, le-au îm­părțit interdicții, au „des­părțit” ce­tățenii români de basara­beni și, după tot acest spectacol je­nant, i-au lăsat să treacă, cu excepția liderului lor, George Simion.
Imaginea copilului de o șchioapă care flutură un tricolor în fața cordonului de jandarmi, vorbește de la sine. Și totuși, nici această fotogra­fie, nici cele cu corturile campate în câmp, nici convoiul impresionant de tineri care așteaptă, nici o imagine
n-a generat în România o reacție vehe­mentă din partea autorităților, presei, societății civile. Nici pre­șe­dintele, nici politicienii, nici ONG-urile, nici televiziunile nu au spus niciun cu­vânt despre acest abuz grosolan și nici despre proiectul sublim și pa­trio­tismul acelor tineri.
Cum se poate ca în An Centenar să nu ne pese absolut deloc de astfel de inițiative, cum putem tolera astfel de abuzuri și cum de mai avem neruși­narea de a ne numi români și eu­ropeni după o astfel de nepăsare?

Cineva spunea că „România s-a tre­zit” și că instinctele societății au început să funcționeze. Eu cred că instinctele noastre legate de dreptate, democrație, patriotism sunt în comă profundă. Restul e doar ipocrizie. Și o imensă rușine.