Jenant, mişeilor! / Bătaie pe perne

Anii `50. Târgu Ocna. Plină teroare comunistă. Sanatoriul pentru bolnavii de TBC aflaţi în fază terminală, condamnaţi la moarte prin lipsa medicaţiei. Valeriu Gafencu, numit de Steinhardt „Sfântul Închisorilor”, avea un pui de pernă pe care îşi sprijinea spatele, ca să poată respira.

Într-una din zile, la un control, un temnicer zelos a confiscat puiul de pernă pe care se rezema Valeriu. Un alt miliţian, mai omenos, a ridicat perna dintre obiectele confiscate şi i-a aruncat-o discret înapoi. După terminarea percheziţiei, Valeriu a socotit că e bine să dăruiască această perniţă lui Traian, care era anchilozat şi avea escare. Traian nu a vrut s-o primească şi a dăruit-o lui Gheorghe. Acesta a dat-o la un altul, până ce perna s-a înapoiat la Valeriu, dăruită de cineva care nu ştia de unde pornise şi nici cum ajunsese acolo.

Anii 2000. Plină „eră a libertăţii şi respectării drepturilor omului şi principiilor europene” şi alte bla-bla-uri de acest fel. Am condamnat comunismul, ni se face oroare de tot ce e inuman şi vrem, ca şi tinerele pretendente de la Miss, „pacea mondială”.

Azi, povestea s-ar rescrie altfel. Temnicerul omenos dă perna unui alt deţinut, care a dat şpagă, cei din celulă încep să se certe cine o merită şi cine o deţinea. Fiecare trage de ea şi strigă că-i aparţine.

Credem că ni se cuvine totul. De la ţară, de la viaţă, de la ceilalţi, fără să dăm ceva în schimb. Iar Kennedy pare azi un nătâng, altfel cine ar spune: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea” . Deviza e alta. Suntem învăţaţi în fiecare zi că prostul dă, deşteptul cere. Că în orice ecuaţie, contează ce câştigi şi ce primeşti. Iar obligaţiile sunt zero pentru orice „şmecher”.

Am citit că la o întâlnire a puţinilor supravieţuitori de la Târgu Ocna cineva spunea că îi e foarte dor de acest loc. N-am înţeles de ce îţi poate fi dor de suferinţă, umilinţă şi apropierea morţii. Acum înţeleg.

P.S. Vrea cineva o pernă?