Jenant, mişeilor! Întrebări retorice

Dintotdeauna, orice formă de totalitarism și dictatură a fost mascată de sloganuri pompoase despre libertate și democrație. Astfel că cei manipulați de ideologia „lumii noi”, își pierdeau adevărata libertate, tocmai în timp ce aveau impresia că luptă pentru ea. După „abdicarea” individului, a urmat întotdeauna „abdicarea colectivă”.
În comunism, „dușmanii po­porului” erau indicați ca fiind cauza pentru care „regimul democrat popular” nu poate aduce pros­peritatea mult visată și pro­misă. De aici și „lupta” și „ura” de clasă. Astăzi, nebunia pan­demică nu doar că a împărțit din nou poporul în două cete, dar ne-a ridicat pe unii contra altora. Cei „pro-măsuri” sunt convinși că pandemia nu s-a încheiat, pentru că „nu se respectă regulile”, iar cei mai sceptici cred că și-au pierdut libertățile, pentru că unii au renunțat prea ușor la ele. Adevărul e întotdeauna la mij­loc. Dar m-a surprins faptul că și unii, și alții au „marcat” un an de pandemie uitând esențialul. Nimeni nu a trecut în revistă numeroasele bâlbe și măsuri haotice, nimeni nu a întrebat ce s-a întâmplat cu izoletele, cu materialele sanitare, cu ventilatoa­rele, cu măștile cumpărate la suprapreț sau cu asigurările date în primăvara anului trecut că, dacă stăm cu toții în casă două luni, pandemia se stinge.
Am uitat, în doar un an, toate afirmațiile autorităților, spuse cu convingere și, ulterior, contrazise, cu aceeași convingere.
Nimeni nu explică de ce nu mai vedem imagini cu oameni care cad pe stradă din cauza Covid sau cu convoaie de sicrie.
Cumva pentru că a fost creată o mega-isterie de către mass-media?
Cumva pentru că au exagerat și nu pot recunoaște că ne-au ținut degeaba în case la un număr mult mai mic de infectări decât în prezent? Evident, întrebările sunt retorice. Și, dacă n-ar fi tragice, ar fi chiar amuzante. Apropo de amuzament, citeam undeva că, datorită măștilor, în acest an nu au fost cazuri de gripă. Dar atunci de ce sunt cazuri de Covid? Principiul infectării nu e același?