Jenant, mişeilor / Inteligenţa la români

La români, inteligenţa şi frumuseţea au devenit axiomatice. Avem impresia că nicio naţie de pe pământ nu posedă un IQ mai mare ca şi noi şi în nicio ţară femeile nu sunt la fel de frumoase ca în România. De fapt, studiile ne cam contrazic. E drept, există o serie de oameni de ştiinţă şi cultură foarte cunoscuţi la nivel mondial care ne fac mândri. Numai că, e suficient? După IQ am fi undeva spre coada clasamentului european, dacă ne uităm, de exemplu, la românii care au câştigat premiul Nobel, observăm doar 4 conaţionali. Dintre care doi nu au origini româneşti.

De fapt, există un singur român care a câştigat premiul Nobel şi care îşi desfăşura activitatea în ţară atunci când l-a câştigat: Profesorul Ioan Moraru. Şi-apoi, nici nu cred că românilor le plac cu adevărat inteligenţii. Mai degrabă şmecherii, descurcăreţii, oportuniştii.

În comunism, toată inteligenţa României a fost aruncată în temniţe. Iar pentru inteligent s-a găsit un nou sens: omul care ştie să se descurce în raporturile cu Partidul şi cu Securitatea. Adică să toarne, să trădeze, să mintă.

După Revoluţie, inteligenţa a devenit sinonim cu capacitatea de a fura cât mai mult fără a fi prins.

Mai nou, „inteligent” e cel care îşi dă cu părerea despre orice şi oricum, care nu pune accent pe esenţă, ci pe ton, care musai trebuie să fie autoritar şi să nu lase niciun loc de îndoieli. Noul „român inteligent” contrazice toate zicalele: nu are nicio incertitudine, niciun dubiu, nicio îndoială cu privire la părerile sale. N-are nici frustări, nici respect sau admiraţie pentru cineva şi nici bun simţ, din păcate.

N-am auzit niciun „inteligent” care se perindă pe la TV să laude pe cineva, să dea dreptate cuiva sau să lase loc pentru o opinie contrară în discursul său. Liderii de opinie, analiştii, politicienii care formează „inteligenţa României post-revoluţionare” sunt convinşi că ei sunt deţinătorii absoluţi ai dreptăţii, restul fiind nişte proşti. Nu degeaba Andre Gide spunea că: „Trebuie să ai totuşi ceva inteligenţă, ca să te doară că nu ai destulă”.