Jenant, mişeilor! / Inspecţie

Am citit amuzată povestea unui învăţător din Ocişor, care în perioada interbelică fusese vizitat de un inspector. Cum mai-marele învăţământului judeţean nu-şi anunţase vizita, tocmai în acea zi învăţătorul era plecat, fiind înlocuit de tatăl său, preot, care îi învăţa pe copii tabla înmulţirii sub forma unui cântecel. Raportul suna drastic: „în ziua x, am vizitat Şcoala din Ocişor, descoperind copiii fără supraveghere, cântând fără ştire «unu ori unu fac unu», iar praful pe dulapuri era de un deget”.

A doua zi, învăţătorul intră val-vârtej în biroul inspectorului. Acesta lipsea. Iar angajatele erau ocupate cu tricotatul, una vorbea la telefon şi îşi sorbea cafeaua. Învăţătorul a intrat în birou, a urcat pe scaun şi a controlat praful de pe dulap: „mda, e ca şi la mine”. Apoi a cerut o foaie de hârtie: „în ziua x am vizitat biroul inspectorului descoperind angajaţii fără supraveghere, unii vorbind la telefon în neştire, alţii croşetând, iar praful pe dulapuri era de un deget”.

Învăţătorul i-a întins hârtia secretarei care vorbea la telefon şi a plecat. De atunci, inspectorul nu a mai mers neanunţat în Ocişor. Şi nici angajatele nu mai pierdeau vremea în lipsa lui. Mă întreb, ce s-ar întâmpla astăzi dacă un contribuabil amendat că nu are hârtiile în ordine ar controla, de exemplu, un inspector zelos ANAF, dacă un dascăl care nu are „dosarul la zi” şi-ar verifica superiorul, dacă un justiţiabil căruia i se spune cu superioritate că „neştiinţa legii nu exonerează pe nimeni” ar verifica dacă judecătorul e la curent cu noutăţile legislative, dacă un cetăţean amendat de poliţie pentru încălcarea regulilor de circulaţie în trafic ar sta cu ochii pe poliţişti etc.?