Jenant, mișeilor! În numele libertății

 Trăim vremuri în care valorile, definițiile și limitele se schimbă după bunul plac al regulilor „politically corect”. Astăzi, vorbim foarte mult despre libertate, fără a avea habar ce înseamnă ea cu adevărat.

Adevărata libertate este cea pentru care merită deopotrivă să trăiești și, la nevoie, să mori.

Astăzi, nimeni nu ar sacrifica nimic în numele libertății, nu ar adăuga un strop de toleranță, înțelegere în numele ei, însă, fără să clipească, ar trimite, dacă ar putea, la „eșafod” pe cei care nu sunt de acord cu ei.

Nu înțelegem sau nu vrem să înțelegem că libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.

Credeam, până nu demult, că regimul comunist a dus cenzura și controlul aproape de perfecțiune.

Însă, probabil Stalin ar fi invidios pe metodele mai puțin sângeroase și mai eficiente de astăzi.

De exemplu, la nivel european vreo 150.000 de cetățeni au fost plătiți să depisteze „fake news-uri”. Un oraș virtual de mărimea Băii Mari plin cu delatori și vânători de conspiraționiști și negaționiști.

Întreb, evident retoric: dar știrile false și manipulatoare lansate de autorități cine le depistează sau le pedepsește? Viețile distruse de măsuri isterice, nejustificate, le plătește cineva? Recesiunea economică, criza socială, schimbarea valorilor, sistemul care naște monștri analfabeți funcționali interesează pe cineva?

E clar că, încet dar sigur, din spațiu de liberă exprimare, social media devine o închisoare digitală în care, însă, nu ești introdus, ci exclus dacă nu respecți regulile.

Și, totuși, mai sunt naivi care cred că scriu istorie prin postările lor care pot fi șterse cu un simplu click. Ce va rămâne din această istorie a clipei? Evident, nimic. Platformele vor dispărea la fel cum au apărut, fotografiile și textele online vor fi șterse la fel de repede pe cât au fost postate.

Istoria și durabilitatea va fi dată tot de cărțile și documentele clasice. Pentru că nici măcar comuniștii n-au putut să elimine o carte din toate bibliotecile din țară/ lume.

Nici războaiele, nici tătarii, nici incendiile, nici asupritorii n-au putut șterge istoria scrisă pe hârtie.

Pe cea online, însă, da, o pot șterge, pentru că ce e val ca valul trece.