Jenant, mişeilor! / Iao Fey şi Elisabeta Rizea

În Hang – Clan, oraş în China, există un templu al lui Iao Fey, un general din dinastia Sung, vestit pentru faptul că a fost loial suveranului său în vremea invaziei mongolilor, fiind ucis de un rival trădător. În faţa templului au fost ridicate însă şi două statui, una a trădătorului, iar cealaltă a soţiei sale. Ele sunt îngropate până la brâu în pământ, iar partea rămasă liberă face obiectul oprobiului public, fiind acoperite cu ouă clocite, cu mere stricate sau chiar cu salivă.

În România, deşi trădarea e sport naţional, cu conotaţii istorice, nu vorbeşte nimeni despre ea şi, poate de aceea, la noi nici trădătorii nu se căiesc. Iudele noastre nu se sinucid, ci, dimpotrivă, prosperă.. De fapt, puţini ştiu cine sunt trădătorii acestui neam, începând cu Bacilis, prin trădarea căruia romanii găsesc în albia râului Sargesia tezaurul lui Decebal până la cei care au «furat» revoluţia din 1989. Şi, mult mai puţini dezaprobă trădarea. La noi, merele stricate şi saliva ajung în capul eroilor, nu a iudelor. Pentru că ei demonstrează că există şi altă cale decât a trădării. Evident, una mult mai grea.

Recent, s-au împlinit 103 ani de la naşterea vitezei din Nucşoara, Elisabeta Rizea. Aproape nimeni nu a observat evenimentul. Totuşi, regele Mihai şi-a amintit de asta. De fapt, o vizitase pe când era în viaţă. Deşi slăbită, s-a ridicat din scaunul cu rotile ca să-l salute. Iar el a îmbrăţişat-o. Chiar şi un rege îi recunoştea Elisabetei Rizea superioritatea, tăria şi, mai ales, onoarea. Bătrâna obişnuia să spună: „Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti la putere şi ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!”.

Dacă ar fi colaborat cu securitatea, viaţa ei ar fi fost altfel. Dar ajungea în închisoare „un sat întreg”. Ea a răbdat şi bătăi, şi teroare, şi ispite. A refuzat banii lor şi promisiunile lor, spunând că: „eu nu sunt Iuda”. Bătrânica asta, care nu mai putea merge din cauza bătăilor şi nu mai avea păr în cap după ce coada sa bogată şi frumoasă a rămas agăţată într-un cârlig din beciurile Securităţii, este cea mai frumoasă icoană a ţăranului român. Dacă am fi chinezi, i-am face un templu. Fiind români, nu i-am ridicat nici statuie, nici nu ne-am amintit de ziua ei.