Jenant, mișeilor! / Și, totuși, ce număr are Europa?

În urmă cu aproape o jumătate de secol, fostul ministru de externe american, Henry Kissinger, întreba ironic la ce număr de telefon răspunde Europa: „Dacă vreau să dau telefon în Europa, pe cine sun?”. Remarca era o critică cu privire la lipsa de unitate a Europei și a faptului că statele membre UE nu aveau o linie comună a politicii externe.

Iată că, la o jumătate de secol de la celebra remarcă, Europa tot nu are un număr unic, iar statele europene par mai divizate ca oricând.

Nu întâmplător circulă glume amare ca: „500 de milioane de europeni se roagă de 300 de milioane de americani să-i apere de 140 de milioane de ruși ținuți în loc de 40 de milioane de ucraineni”. Tăria stă întotdeauna în unitate, iar unitatea Europei s-a risipit. De la principiile părinților fondatori, care au trăit războiul și visau pace și prosperitate, la birocrații de azi, e o diferență majoră. Și, totuși, lumea pare să fi uitat ce au însemnat 80 de ani de pace în Europa și ce beneficii extraordinare a avut construcția europeană.

Culmea e că, în istorie, războaiele riscă mereu să declanșeze alte războaie, iar extremismul naște extremism. Fascismul și comunismul n-ar fi existat probabil fără frustrările și catastrofele aduse de Primul Război Mondial.

La fel, curentele extremiste de azi n-ar fi existat fără pandemie, războiul din Ucraina și războiul „politically corect”. Întotdeauna, principiul acțiunii și reacțiunii (când un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită forță de acțiune, cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță numită forță de reacțiune de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar) a fost valabil nu doar în fizică, ci și în istorie și în viață.

 Și, totuși, dacă istoria e ciclică, poate ne întoarcem la cuvintele lui Monet din 1950 „Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii”. Atunci și numai atunci Europa va putea răspunde la telefon.