Jenant, mişeilor! / Homo videns

În 1994, pe vremea când Berlusconi a ajuns prim-ministru după ce Forza Italia a câştigat o majoritate la doar trei luni după lansarea partidului, cu ajutorul audiovizualului pe care îl controla, profesorul italian Giovanni Sartori anunţa apariţia unui nou tip de om: „homo videns”, un om care are ca principală caracteristică „imbecilizarea prin televiziune”.

O extensie a aparatului TV, un om dependent de părerile altora, de viaţa altora, un individ incapabil să treacă de la imagine la cuvânt, un soi de păpuşă „video-manipulantă”.

De atunci, au trecut mai bine de două decenii şi previziunile sumbre ale lui Sartori s-au adeverit.

„Homo videns” nu mai e capabil să gândească cu propria minte sau nu vrea să o facă, ia de-a gata şi de bun orice aude şi vede la televizor, mănâncă, adoarme şi trăieşte în faţa televizorului, îşi lasă copilul educat de televizor şi îşi concetrează întreaga existenţă în jurul existenţei altora, vedete sau personaje de film, de pe ecran. întreaga viaţă a devenit o imensă sală de cinema, în care, orice e dincolo de ecran pare mai important decât ceea ce e lângă tine.

Obişnuit doar să privească imagini, omul îşi pierde capacitatea abstractă de a gândi, gândeşte şi trăieşte prin delegaţie.

Pe vremuri, bunicii şi părinţii noştri se adunau în jurul mesei de seară, îşi spuneau rugăciunea şi mâncau în familie, povestind ce au făcut în timpul zilei. Azi, masa nu se mai ia în familie, ci în faţa televizorului, preparată în grabă, în pauza de publicitate. Iar de dependenţa de televizor ne tratăm… cu o altă dependenţă: de internet şi facebook, întemeiată pe aceeaşi piloni şi la fel de periculoasă.