• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 13 Octombrie , 2008

jenant, miseilor!: Greva generala pe termen nelimitat

2-10, 2-10. Proba! Roger! Roger! Parlament, draga, se aude? Sunt eu, un cetatean responsabil al acestei tari. Am auzit de la o duduie, care repeta obsesiv „trebuie sa strangem cureaua”, ca s-a deschis sezonul la greve. Si, cica, e demonstrat stiintific ca alesii sunt mai aproape de alegatorii dotati cu megafon, pancarte si mai sensibili la doleantele lor. Asa ca, Parlament, draga, te anunt ca de astazi am intrat in greva generala, pe termen nelimitat. Am vrut sa trec la masuri mai extreme, gen incercuirea Parlamentului, dar am auzit apelul la responsabilitate al premierului Tariceanu si m-am razgandit. 2-10. 2-10. Se mai aude? Deci, Parlament, draga, avand in vedere ca traversam o perioada de criza, solicit de urgenta, pe langa modificarea legii privind pensiile parlamentarilor si anularea deciziei privind alocarea a 800.000 RON pentru cheltuielile din 2009 ale senatorilor, urmatoarele chestiuni: 1. Modificarea din textul juramantului a formulei „Jur pe onoare si constiinta”, cu formula: „Jur pe dezonoare si lipsa de scrupule”; 2. Purtarea permanenta a unui ecuson pe care sa scrie: „Sunt misel, deci exist”; 3. Inceperea oricarui discurs public cu fraza: „V-am mintit, va mint, va voi minti”; 4. Inlocuirea in DEX a sinonimului pentru „ipocriti” cu vorba „parlamentari”; 5. Eliminarea din Constitutie a sintagmei „nimeni nu e mai presus de lege” sau, cel putin, inlocuirea cu sintagma: „legea suntem noi”; 6. Introducerea obligatorie in Parlament a unui curs de etica si morala; 7. Introducerea obligatorie in Parlament, inainte de inceperea sedintei, a unui moment de reculegere pentru sperantele alegatorilor; 8. Introducerea obligatorie in Parlament a unui tur al monumentelor romanesti, presarat cu o scurta evocare a vietii si crezului personalitatilor istorice; 9. Terminarea oricarei sedinte prin fraza: „Iarta-ne, Doamne, ca stim ce facem”; 10. Sa nu mai cereti romanilor niciodata, dar niciodata, sa stranga cureaua. „Parlament, draga”, te anunt ca revendicarile mele nu sunt negociabile. Iar daca nu vor fi aplicate de urgenta, te anunt ca voi trece la masuri extreme, gen neprezentarea la vot. A, si 2-10, 2-10. Proba! Se mai aude? Ce-ar fi sa strangeti si voi cureaua, miseilor? Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.