Jenant, mişeilor! / Generalizarea nimicniciei

În perioada comunistă, sistemul represiv aplica tactica distrugerii imaginii duşmanului înainte de a-l anihila. Pierzându-şi respectul celorlalţi şi stima de sine, mânjit cu tot soiul de acuze, victima nu mai era victimă, ci subiect al unui „act de dreptate”, merita ce i se întâmplă.
După Revoluţie, fiecare instituţie, pentru a-şi justifica incompetenţa şi mi­zeriile, a încercat să arate cu degetul spre alţii. A început un fel de „leapşa” a acuzelor din care nimeni nu a scăpat nemânjit.

Rezultatul e devastator: astăzi Româ­nia nu are nici măcar o singură insti­tuţie nepătată, care să-şi fi păstrat în­crederea cetăţenilor.
Instituţia prezidenţială a fost decredi­bilizată ani la rând, iar azi, un pre­şedinte care nu cunoaşte nici Consti­tuţia, nici numărul de case pe care îl deţine, poate fi numit, în cel mai elegant mod, drept „slab”.
Un Guvern care bâjbâie, dă legi interpretabile pe ascuns şi o întoarce mereu din mers, în funcţie de interes, nu me­rită să fie putere executivă.
Un Parlament decredibilizat ani la rândul cu scandaluri de migraţie, corupţie, trafic de interes, nu mai e, demult, „or­ganul reprezentativ suprem”.
O justiţie asupra căreia planează suspiciuni de abuzuri grave, nu are nicio legătură cu dreptatea.
Biserica a fost, şi ea, ţinta a numeroase scandaluri şi campanii, iar ierarhii care au defilat la DNA nu mai par în ochii credincioşilor urmaşi ai apostolilor.
Armată nu prea mai avem, aşa că, în cine să ai încredere? Medici, profesori, oameni de afaceri, nicio tagmă nu a rămas neatinsă de acuze de corupţie şi mizerii.
S-a încetăţenit opinia că oricine poate fi cumpărat, dacă se oferă preţul co­rect. Iar presa, împărţită între moguli, în loc să păzească democraţia, îşi păzeşte stăpânii.
Opiniile sunt atât de diferite încât, comparându-le, te întrebi dacă vorbim totuşi despre aceeaşi ţară.
În putoarea generalizată a unor ca­davre care trebuiau să fie instituţii ale statului, cetăţenii, divizaţi şi ei, sunt manipulaţi de diverse tabere. Nu le-a mai rămas nimeni şi nimic în care să aibă deplină încredere. Nu mai cred în ţară, democraţie şi stat. Şi nu mai cred nici în ei.