Jenant, mişeilor! / Filotâmpia

Nu ştiu dacă mai caută cineva logo şi brand de ţară, dar cred că sintagma care descrie cel mai bine poporul roman azi e replica din filmul „Filantropica”: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”.

Mai toţi, de la guvernanţi la oameni simpli au înţeles cum stă treaba cu pomana şi întinsul mâinii atât de bine, încât am ajuns să cred că asta ne defineşte mai bine decât păstoritul, meşteşugurile populare sau folclorul la un loc.

În ţara asta, oricine vrea să primească ceva ticluieşte o poveste, pornind de la un fapt real sau aproape real pe care o toarnă constant şi cu convingere pe gâtul poporului.

Premierul joacă rolul marelui luptător împotriva „hidrei totalitariste şi corupte băsiste”, cerşind, la fiecare apariţie televizată, bunăvoinţa şi empatia electoratului, convins că Băsescu ar fi ajuns preşedinte doar să-l încurce pe el la dezvoltarea României.

Justiţia joacă rolul pruncului neprihănit, analfabet într-ale corupţiei şi traficului de influenţă, care se sufocă de indignare dacă cineva insinuează că-i un abuz să bagi la puşcărie o biată bătrână care a dat şpagă o găină.

Presa, în mare parte istovită de slalomul printre interese şi compromisuri confundă îngrădirea libertăţii de exprimare, cu îngrădirea libertăţii de manipulare şi îmbuibare şi numeşte tot abuz împotriva presei o acţiune împotriva unui ziarist şi o acţiune împotriva unui patron aciuat în presă în căutarea lui după o „umbrelă de protecţie”.

Vectorii de imagine, puţini, câţi sunt, confundă interesul public cu propriul interes. Şi pentru asta nu e nevoie decât de poveşti.

Românii au înţeles că nu pot primi nici bani, nici sprijin, nici dreptate şi nici măcar atenţie dacă nu ştiu cum să o ceară.

Nu contează veridicitatea scenariului, ci veridicitatea cu care îţi joci rolul.

Aşa am ajuns să fim împărţiţi în două cete: filomilogi şi filotâmpiţi. Unii care cer şi alţii care dau, deşi s-au prins cum stă treaba cu manipulare, dar, din laşitate, scârbă sau inerţie, continuă să pună de fiecare dată un „bănuţ” în mâna întinsă înainte.

Culmea e că, cu cât lumea denunţă mai mult manipularea prin poveşti de adormit copiii, cu atât fenomenul se extinde şi mai mult. Fiecare ştie că e mai convenabil să fie în continuare manipulate decât să nu mai poată el manipula.

Bine că avem poveşti şi povestitori. Şi tâmpiţi care le cred mereu şi mereu.