Jenant, mișeilor! Experimente

 În anii 50, Solomon Asch realizează două experimente foarte relevante legate de conformism. Grupuri de maxim nouă persoane sunt invitate să participe la un experiment care să le testeze  mecanismele de percepție. Li se prezintă serii de planșe, în stânga cu o linie verticală, numită linie-etalon, iar drepta cu trei linii verticale, dintre care trebuie s-o identifice  pe cea identică cu linia etalon. Teoretic, un test la care nu aveau ce să greșească. Însă, opt membri ai grupului erau complici și unul singur, subiect. Mai mult, printr-o tragere la sorți aranjată, subiectul ajunge să-și spună printre ultimii (sau penultimul) părerea, după ce majoritatea complicilor se pronunțaseră deja.

Primele două încercări (din totalul de 18) se derulează fără ca nimic notabil să se întâmple, atât complicii, cât și subiectul naiv identificând corect linia-etalon din grupul de trei. Însă, la a  treia încercare, toți complicii dau un răspuns greșit. Iar subiectul, deși știe răspunsul corect, se blochează și se conformează majorității.

Din cele 123 de persoane care au făcut obiectul experimentului lui Asch, doar 29 nu s-au lăsat influențate de presiunea grupului și nu au comis vreo eroare, adică mai puțin de 23%. Unul dintre curajoșii care s-au opus opiniei eronate a majorității a argumentat că: ,,trebuie să spun ceea ce văd”.

Din păcate, astăzi, de multe ori pare că suntem subiecții unui experiment similar. Ni se spune prea des de către politicieni sau mass media că ceea ce vedem nu e adevărat, adevărul e cel care ni se spune. 

În experimentul lui Asch, atunci când subiectul a auzit opinia unanimă a colegilor, deși greșită, i-a fost aproape imposibil să nu fie de acord. Însă atunci când altcineva a spus răspunsul corect înaintea lui, și subiectul a prins curaj și și-a exprimat opinia.

Altfel spus, atunci când auzim și vocea altcuiva care are aceeași opinie cu noi, avem mai multă încredere în percepțiile noastre.