jenant, miseilor!: Experiment liric

„La coltul strazii e un cersetor/ Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume/ Decat aceea unde, fara nume,/ El ispaseste rasul tuturor”. „El a venit si mi-a spus: Viata e o absenta intre doua inexistente/ M-am uitat la el lung, i-am suras/ Pana cand am izbucnit in plans”. „I-a fulgerat in gand/ Sa rada, caci vedea plangand/ O lume-ntreaga, rugaciuni,/ In fata unei gropi s-aduni/ Atata lume de nebuni,/ Sa mori razand”. „Soptea NU, atata soptea”. „Nu sunt ce par a fi/ Nu sunt/ Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!.../ Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,/ Sau prea curand/ Sau poate prea tarziu.../ M-am resemnat, ca orice bun crestin/ Si n-am ramas decat... Cel care sunt!...”. „Nu sunt decat o pata de sange care vorbeste”. „Si-mi vine sa plang de rusine pentru cei care ma asculta”. „A, esti nebun, mi-au zis miseii/ Da, sunt nebun, raspuns-am eu,/ Ca voi strigau si fariseii,/ Crucificand un Dumnezeu”. „Ei sunt cuminti.../ Eu sunt nebun.../ Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -/ Poate ca cel cuminte-s Eu -/ Desi de cate ori le-o spun,/ Eu pentru Ei... sunt tot nebun...” „Dar cum din ei toti, numai eu/ Nu sunt ca ei,/ Am sa ma duc/ De voia mea la balamuc/ Si, fiindca nu-mi va parea rau,/ Cumintele voi fi tot eu”. „Eu nu am zale si nici spada,/ Dar cred intr-un crampei de stea”. „Ca nu te-nalti din praf, daca nu cazi/ Cu fruntea jos, in pulberea amara/ Si daca-nvii in cantecul de azi/ E ca mureai in lacrima de-aseara”. „Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin/ Chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,/ Aceasta putrezire ma-mbata ca un vin/ Caci simt curgand prin dansa bunicile si unchii”. „Cred ca m-am imbolnavit de moarte/ Intr-o zi/ Cand m-am nascut”. „Eu n-am sa ma fac bine niciodata,/ Mereu voi suferi de-o boala grea/ Simtindu-mi constiinta vinovata,/ Ca nu e totul bine-n tara mea”. „Abia mai poate omul sa respire/ In tara ce-a ajuns a nimanui/ Si cel din urma drept la fericire/ S-a sters, treptat, din amintirea lui”. „Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca,/ Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,/ Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,/ Astazi, altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/ Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,/ Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/ Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/ Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!”. „Parte din noi ne-am invins/ Greseala, minciuna si groaza,/ Dar e drum, mai e drum necuprins/ Pana-n zarea ce-si leagana oaza”. „Si-atata tot!... Din ce-a putut sa fie/ N-a fost decat un searbad inceput,/ De simplu «fapt divers» ce nu se stie/ in care timp si-n care loc s-a petrecut!”... „De ce n-au urlat pietrele/ Sa ne spuna/ Ca traiam visul unui vers putrezit?”. PS: Mai avem ragazul cateodata sa coboram pleoapa poeziei peste tumultul zilnic. Sa ne regasim in versurile unor poeti, cadentand trecerea noastra in ritmul propus de ei. Undeva, sub bocanc, scartaie noroiul cotidian... Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro