Jenant, mișeilor! Eminescu cel „plictisitor” și suficiența românilor

În copilărie, când ne lua gura pe dinainte să criticăm câte un om mare: profesorul, preotul, vreun vecin sau vreo rudă, bunicile noastre ne închideau rapid gura cu o replică devenită celebră: „nu se cade să vorbești tu despre asta!”. În „traducere”, asta însemna „nu ești tu în măsură să judeci, vezi-ți de treaba ta!” Din păcate, în prezent s-a trecut în cealaltă extremă. De la smerenia respectuoasă a bunicilor, s-a trecut la exuberanța care nu mai are nicio sită a valorilor sau a respectului. Azi toată lumea se crede în măsură să-și dea cu părerea despre oricine și orice. Niciun domeniu nu ne mai depășește și nicio personalitate nu ne mai inhibă prin anvergura intelectuală sau morală. Așa am auzit, zilele trecute, mai mulți adolescenți dându-și cu părerea la televizor despre Eminescu. O tânără explica afectată că nu-i place Eminescu și nu l-a citit deloc pentru că i se pare plictisitor. Eu susțin democrația și libertatea de exprimare, dar astfel de declarații au doar de-a face cu suficiența. Cum să spui că e plictisitor Eminescu dacă nici măcar nu l-ai citit? Și nu îți pui întrebarea că poate vina e a ta, că nu înțelegi ce scrie marele poet și nu a lui?

Dincolo de acest caz particular, această dare cu părerea este valabilă cam pentru orice subiect și orice persoană, de azi sau din trecut. Mereu m-a uimit suficiența unora care se cred în măsură să-l critice chiar și pe Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de oamenii spre care un minim de bun-simț și luciditate le-ar impune să privească cu respect și admirație.

Păcat că nu mai are cine să ne spună: „nu se cade să vorbești tu despre asta!”.