Jenant, mişeilor! / Dreptul de a da

Pe vremuri, Noica visa la o şcoală în care să nu se predea nimic. „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii”.

Dacă ar trăi astăzi, sunt convinsă că n-ar mai crede că pedagogia ucide învăţătura vie. Ci drepturile omului, reale sau închipuite. Întrega societate de azi e croită pentru a te învăţa cum să ceri, ce să ceri, cât să ceri. De mici, suntem învăţaţi că avem drepturi şi ceilalţi au doar obligaţii: părinţii trebuie să ne crească şi să ne ofere tot ce credem noi că avem nevoie, şcoala trebuie să ne formeze aşa cum credem noi că e bine, angajatorul trebuie să ne dea postul şi salariul care credem noi că ni se cuvine etc. Cred că României de azi îi lipseşte o şcoală în care să nu se dea nimic. Ci în care fiecare să fie învăţat să dea.