Jenant, mişeilor! / Dreptul de a acuza

N-am vrut să scriu în niciun fel despre tragedia de la Colectiv şi tot ce a urmat. Dar mi se pare că evenimentul ăsta a scos în evidenţă nu doar partea frumoasă şi omenia acestui neam, ci şi partea hâdă, întunecată a lui. Nu ştiu de unde „blestemul” acesta de a mânji orice faptă bună şi orice lucru frumos şi nu ştiu de ce am ajuns să credem că binele făcut ne urcă pe înălţimi morale din care putem trimite pe oricine la „eşafod”.

M-a impresionat scrisoarea medicului care, deşi era liber, a plecat spre spitalul său imediat ce a aflat de tragedie, înţelegând că trebuie să fie la datorie. A lucrat până spre ziuă, într-un maraton extenuant şi înfiorător. La ieşire, a deschis laptopul şi a început să scrie. El, salvatorul atâtor vieţi, acum câteva ore erou, devenea acum procuror inchizitor. Crede că binele făcut l-a ridicat la un nivel din care poate spune orice şi oricum. Şi, după ce a salvat vieţi o noapte întreagă, ştie că nu-i va răspunde nimeni şi nu se va supăra nimeni pe jignirile lui adresate unor oameni simpli, care îşi plătesc dările şi ar vrea un sistem medical curat.

La fel, deşi nu sunt fan antene, m-a impresionat gestul lor de a aduna un milion de euro pentru victimele de la Colectiv. Apoi, am văzut pe bloguri copie după actele bancare prin care starletele antenelor depuneau bani în contul campaniei, aruncând injurii în capul celor care îi acuzau sau care n-au făcut la fel. Şi de atunci, mă întreb obsesiv de unde tendinţa asta de a echilibra balanţa, de a face după bine, un rău la fel de mare?