Jenant, mişeilor! / Drept Doamne, ajută nedreptăţii mele!

Acest text e o rubrică, dar ar putea fi, la fel de bine, un autodenunţ. Şi, dacă e aşa, într-o lume în care orice afirmaţie poate însemna „discriminare”, „extremism”, „fundamentalism” sau „calomnie”, prefer toate astea în locul tăcerii.

Sincer, m-am săturat de oameni „politicaly corect” care ne explică că trebuie să fim detaşaţi, obiectivi, toleranţi, vrând să spună că, de fapt, trebuie să fim nicicum. Tocmai ei, care, chipurile, „luptă” împotriva extremismului, au ajuns să-l promoveze. Dar într-o altă formă, „democrată”.

Au început cu ora de religie, uitând că, pentru un creştin, supremul bun e libertatea. Ei, care cer libertate religioasă, n-o respectă pe-a noastră, cei care nu ne temem să ne mărturisim, cum ştim şi putem, credinţa. „Uită” că libertate nu înseamnă doar să te poţi declara ateu sau agnostic, ci şi creştin. Şi asta fără să fii jignit şi considerat „bigot” de indivizi ciudaţi care vociferează la televizor.

Apoi, continuă cu istoria şi valorile sfinte ale acestui Neam. Săptămâna trecută, Centrul Cultural German a început, la Cluj-Napoca, Expoziţia „Pentru o democraţie activă – împotriva extremismului de dreapta!“, eveniment ce se va desfăşura până pe 22 martie. Organizatorii au ales să promoveze expoziţia printr-un afiş în care crucea ortodoxă în stil maramureşean este aruncată la coşul de gunoi, alături de svastica nazistă şi nişte gratii în miniatură. Dacă aş fi „extremistă”, i-aş numi simplu înguşti la minte sau proşti. E adevărat că crucea celtică a fost unul dintre simbolurile Mişcării legionare.

Dar e un simbol creştin, mult mai vechi, răspândit în mai multe zone ale Europei şi semnifică, în mare, sacralitatea spaţiului geografic în care ne-am născut şi unitatea noastră, ca neam, cu cei dinaintea noastră şi cei care vin după noi. Maramureşul e plin de cruci celtice, ne scuzaţi, ar trebui să le aruncăm la gunoi? Şi, printre altele, o astfel de cruce ortodoxă maramureşeană a fost ridicată în memoria celor căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, în centrul Bucureştiului. Mai mult, printre „extremiştii” prezentaţi în cadrul expoziţiei se numără Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor” şi Ion Gavrilă Ogoranu, deşi niciunul n-au fost membri ai Mişcării Legionare, ci doar ai Frăţiilor de Cruce şi singurul lor gest „extrem” a fost să-şi sacrifice viaţa, sănătatea, libertatea pentru Dumnezeu şi demnitatea acestui Neam.

Dacă a-ţi asuma crezul şi curajul de a lupta, cum poţi, pentru libertatea ta şi a celorlalţi înseamnă să fii „extremist”, atunci, mă iertaţi, aleg extremismul în locul aşa-zisei toleranţe. Dar, vă rog, măcar atunci când veţi înţelege că toleranţa nu înseamnă a „lovi” în valorile unui Neam şi în Oameni care, aşa cum au putut, ne-au spălat onoarea şi demnitatea, tăceţi! Scuzele vor fi tardive.