Jenant, mişeilor! Dragă Moș Crăciun…

Anul acesta am fost cu toții mai cuminți. Ne-am spălat mai des pe mâini, am purtat mască și
ne-am bucurat, în fiecare dimi­neață, pentru că vedem lumina zilei și suntem sănătoși. Numai că, vorba academicianului Alexandru Surdu, am continuat să umblăm cu sufletele murdare. Ne-am îndepărtat unii de alții, distanțați social și sufle­tește, nu de coronavirus, ci de propriile neputințe, frici și de egoism. În loc să devenim mai buni și mai iertători, ne încrân­cenăm mereu să demonstrăm că avem dreptate, că noi știm, noi gândim corect, noi, și nu cei­lalți. Și totuși, Moșule, în acest an, văzându-ne micimea, și efemeritatea, și deșertăciunea „răz­boaielor” încrâncenate pe care le purtăm, ne-am mai domolit. Nici nu aveam cum, căci a trebuit să ne petrecem spre cimitir, uneori doar cu gândul, morții. Am pierdut și în acest an oameni dragi, oameni-lumânare, Alexandru Surdu, pe care l-am amintit, este unul dintre ei; Bădia Tache Rodas, altul... Sunt oameni care au plecat împăcați, și-au încheiat misiunea. De acum, nu lor, ci nouă ne este mai greu. Căci se sting încet lumânările care ne dau speranță, înțelepciune și încredere, și nu avem ce pune în loc.
Dar nu te întrista Moșule, pentru că tu știi că, înainte de toate, Crăciunul înseamnă magie. Noi însă nu știm că magia vine din noi, și nu din sania ta trasă de reni. Am uitat cât de magic poate fi un cuvânt bun, un „mul­țumesc” spus din suflet, un gest de recunoștință sau o mână întinsă unui om necăjit. Așa că, ajută-ne tu, Moșule, să ne amin­tim cât de magic e să fim oameni adevărați. Pune-ne în ghete puțină înțelepciune ca să vedem calea cea dreaptă și apoi, puțin curaj, ca să avem puterea să o urmăm.
Și te mai rog Moșule, dacă poți, lasă Crăciunul să stea mai mult. Poate așa o să ne întoarcem la lucrurile care contează cu adevărat.
Știu că nu mai ai loc pe listă, așa că nu-ți mai cer decât sănătate pentru cei dragi. Iar ție, îți doresc să rămâi la fel de viu și real, căci ce ne-am face dacă n-am mai crede în tine.