Jenant mișeilor! Două Românii: omenia vs Puie Mutin

Înainte să divizeze Ucraina, războiul de peste graniță a divizat societatea românească. Zilele acestea, s-au cristalizat (încă o dată) cele două Românii. Prima, cea profundă, naivă, creștină și bună. România oamenilor care știu că ești viu, dacă te doare când ești lovit, și ești Om, dacă te doare când altul este lovit. Oamenii de rând, acea clasă tăcută și modestă, care nu apare nici la televizor, nici nu creează conținut pe fb sau clipuri de tik-tok, au servit lumii întregi o extraordinară lecție de omenie. Deși sărăciți de facturile la utilități și scumpirile în lanț, oamenii au rupt din puținul lor să îi ajute pe refugiații ucraineni. Au plecat la graniță ca și când și-ar aștepta rudele, cu mâncare, haine și bani și și-au deschis sufletul și casele pentru cei care fug din calea războiului.
De cealaltă parte, a stat România șmecherilor și oportu­niș­tilor, a comentatorilor de ser­viciu și experților de pandemie convertiți în experți militari. Acea Românie, din fericire în minoritate, dar foarte vocală, care, vorba lui Paler, are obiceiul să pună un grătar cu mici pe orice „Golgotă”. Războiul este una dintre cele mai cumplite drame ale omenirii și ar trebui tratat cu seriozitate, responsabilitate și, în cele mai multe cazuri, cu tăcere, dacă nu ai nimic bun de spus. Însă, unii au confundat războiul cu un meci de fotbal sau un miting în care „arma supremă” este plăcuța suedeză.
Bravii analiști vorbesc despre război cu ușurința cu care dau enter unei postări, numai că, în „bărbăția” lor, preferă să lupte prin intermediari, în acest caz armata ucraineană. Ei generează ceea ce pot și ceea ce sunt: panică, haos, incitare. Nu e de mirare că iodul a devenit cel mai vândut produs al săptămânii, cu o creștere de preț care concurează scumpirile la gaze, grâu sau petrol.
Războiul nu e Poiana lui Iocan, nu e social-media și nici joc pe calculator. Războiul e acea dramă pe care doar cei care au trăit-o o pot înțelege. Să ne ferească Dumnezeu să fim și noi, românii, printre ei!
În prezent, singura noastră armă rămâne calculul, luciditatea, echilibrul și omenia. Sper ca România profundă să învingă în acest război mediatic, pentru că numai așa vom avea pace socială și sufletească.