Jenant, miseilor! / Disertatiile unui reactionar

Recunosc. Sunt reactionar, desi nu-mi place sa cant pe ritmuri de hip-hop ca nu m-am nascut la locul potrivit. Pur si simplu m-am resemnat ca nu ma inteleg si nu inteleg lumea. N-am inteles niciodata, de exemplu, cum poate cineva sa rada de Don Quijote. Sau cum poate cineva sa numeasca orice rebel care „lupta” cu ventilatorul, Don Quijote. Mie personajul lui Cervantes nu mi-a trezit niciodata mila, nici haz. Ci admiratie. Pentru puterea de a crede in iluziile sale si de a scoate sabia, in vazul tuturor si a lupta pentru crezul sau, indiferent de ce spun altii. Multa vreme m-am intrebat daca Don Quijote nu vede sau nu vrea sa vada realitatea. Apoi am inceput sa rad. La fel de ironic ca si cei care, privindu-l, in armura lui solemna si caraghioasa, il considera nebun. O tara care se minte ca e speciala, si ca aduna intreaga inteligenta si frumusete de pe Terra, in timp ce intreaga Europa o blameaza; un guvern care neaga cozile de la ghisee, privindu-le in fata; o fumigena care incearca sa ne convinga ca schimbarea unor nume din Guvern e sinonim cu schimbarea de optica; un popor care da maxima proba de curaj injurand, printre seminte, la televizor, sunt mai realiste decat Don Quijote? O lume pe cat de calculata, rece, „realista” si „robotizata”, pe atat de instabila psihic, nu e mai tacanita decat un cavalar care vede dincolo de aparente? O lume care afiseaza mesaje pentru pace si slogane pentru salvarea balenelor la tot pasul, stie mai multe despre iubire decat cavalarul de la Mancha? Nu-i nevoie sa raspundeti. Oricum, nu pentru asta il admir pe Don Quijote. Ci pentru ca m-a invatat ca trebuie sa lupti pana la capat. Sau macar sa incerci. Indiferent daca scopul e real sau nu. Sincer, nu stiu cum ar fi aratat Don Quijote daca se nastea pe Dambovita. Probabil arunca sabia cat colo, schimba martoaga pe un Roll Royce si pe Dulcineea o vedea in revistele pentru barbati, in timp ce se amuza de descoperirea cu balaurul Bondoc. A, si, desigur, nu mai radea nimeni de el. P.S.: Cervantes avea dreptate. Fiecare este cum l-a lasat Dumnezeu, si, adesea, si mai rau. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro