Jenant, mişeilor! / Despre Lege şi alţi demoni

„Într-adevăr, numărul politicilor de astăzi nu mai poate fi comparat cu cel de pe vremea lui Stalin: ei nu mai sunt număraţi cu milioanele şi nici cu sutele de mii. Oare pentru că s-o fi îndreptat Legea? Nu, s-a schimbat doar (pentru o vreme) direcţia corăbiei.

Izbucnesc la fel epidemii juridice, despovărând procesul cerebral al juriştilor, şi chiar ziarele sugerează celor care ştiu să le citească: au început să scrie despre huliganism - să ştii că vor începe să aresteze în virtutea articolului privind huliganismul; scriu despre furturi din avutul statului - să ştii că vor fi arestaţi delapidatorii. (...)

Să zicem că un cetăţean vrea să dispară din lume un alt cetăţean pe care el nu-l poate suferi (însă, fireşte, nu direct, cu cuţitul în spate, ci după lege). Cum să procedezi ca să nu greşeşti? înainte trebuia să scrii un denunţ pentru 58-10. Acum însă trebuie să te sfătuieşti în prealabil cu specialiştii (anchetatori, miliţieni, judecători, - iar un astfel de cetăţean are întotdeauna amici de soiul ăsta): ce este la modă anul acesta? spre ce articol este orientat năvodul? cu ce articol tribunalele au randament bun? Pe acela să-l vâri în loc de cuţit.

(...) Legea noastră ştie să prevadă viitorul. S-ar părea că înainte de proces nu se ştie cum se va desfăşura judecata şi care va fi sentinţa. Dar ce să vezi? Revista „Soţialisticeskaia zakonnost” („Legalitatea socialistă”) publică toate acestea înainte de a avea loc judecata. Cum a ghicit? Corespondentul descrie interogatoriul martorilor; probele materiale de pe masa judecătorului; interogatoriul inculpatului, reacţia ascultătorilor, cuvântul procurorului. Şi anunţă condamnarea la moarte. Şi totul s-a desfăşurat întocmai, dar de-abia la 16 ianuarie 1962; când revista ieşise de sub tipar şi se vânduse. (Procesul fusese amânat, dar nu s-a comunicat şi la revistă) Legea noastră nu ştie ce-i acela păcatul falsei mărturii, în general ea nu-l socoteşte delict! O legiune de martori mincinoşi trăieşte în tihnă şi belşug printre noi, ei păşesc vajnici spre bătrâneţea venerabilă, se desfată la asfinţitul auriu al vieţii. Doar ţara noastră, singură în toată istoria universală, unică în lume, poartă de grijă martorilor mincinoşi.

S-au editat şi s-au tipărit multe Baze, Decrete, Legi, contradictorii şi congruente, dar ţara nu trăieşte după ele, nu după ele se fac arestările, nu după ele se judecă, nu după ele se fac expertizele. Doar în acele puţine cazuri (15%?), când obiectul anchetei şi al dezbaterilor judiciare nu atinge nici interesele statului, nici ale ideologiei dominante, nici interesele personale sau viaţa tihnită a vreunui demnitar, în aceste cazuri, corpul judiciar poate să beneficieze de acest privilegiu: să nu telefoneze nicăieri, să nu primească indicaţii de la nimeni, ci să judece în fond, cu bună credinţă” – Alexandr Soljeniţîn- Arhipeleagul Gulag.

P.S. Avertisment: textul de mai sus nu se citeşte ca o poveste sau ca o pagină de istorie. E radiografia reală şi actuală a sistemului de justiţie de astăzi. Nu din Rusia stalinistă. Din România „europeană”.