Jenant mișeilor! Degeaba

Păsările care stau prea mult în colivie uită să zboare. La fel și popoarele călcate prea mult pe gât uită să vorbească. Storși de puteri, vlagă și bani, românii par „înghețați” în propria nepu­tință. Am ajuns să aplaudăm victorios aprobarea unui împrumut și să vorbim, ca despre un mizilic, despre miliardele risipite pe vaccinuri, despre in­competența guvernamentală care sporește criza energetică, despre vremuri, afaceri și îmbuibarea clasei politice, simultane cu împilarea poporului. Con­form sondajelor, peste 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită și nu mai au încredere în aproape nicio instituție publică. Culmea e că nici nu fac nimic în acest sens. Nici măcar nu mai votează, considerând că o fac degeaba. Suntem într-un cerc vi­cios, în care cei de bună-credință consideră că nu mai are rost să se străduiască să schimbe ceva, iar cei de rea-credință cred că nu mai are rost să mimeze schimbarea. Peste neputința, încremenirea și incompetența proverbială a celor aleși să ne conducă, s-a așezat un strat gros de lipsă de rușine. Elementarul bun-simț, minima morală, care ar trebui să îi împiedice să spună și să facă orice, nu mai există. La fel cum românii par încremeniți ca într-un imens muzeu al figurilor de ceară. Întreaga Europă se revoltă și își cere drepturile, românii așteaptă resemnați. „Degeaba” este cuvântul care a făcut mai mult rău României decât toate ocupațiile străine din ultimul secol, decât toate molimele și crizele la un loc. Pentru că „degeaba” înseamnă renunțarea la speranța și visul că, într-o zi, am putea fi și noi altfel. „Degeaba” înseamnă înfrângere rușinoasă, prin re­nun­țare.