Jenant, miseilor / De la noi, ipocriþii, pentru Michael

Nu am fost niciodata fan inrait Michael Jackson, nu m-am numarat printre fatucile care lesinau la concertele lui si marturisesc ca nici macar n-am avut rabdare sa urmaresc toate transmisiunile de la resedinta lui Michael, resededinta tatalui lui Michael, a surorii, a matusii etc. Nici macar ceremoniile de la Staples Center. Si nu pentru ca nu i-am admirat in primul rand geniul, creativitatea si sacrificiul, ci pentru ca azi, mi se par inutile. Faptul ca el, unul dintre cei mai celebri si bogati oameni din lume a plecat singur, mahnit pe lume si extrem de trist, nu mai poate fi schimbat nici de o ceremonie grandioasa, nici de o presa care s-a inghesuit sa transmita din fata casei sale, dupa ce, in urma cu cateva saptamani il demoniza, si nici de fanii care, atunci cand trebuiau sa-l sustina, s-au retras in tacere. Mi se parea la fel de inutil sa scriu despre Michael Jackson azi, dupa ce au curs tone de cerneala pe acest subiect daca nu eram convinsa ca, dincolo de muzica si spectacolul pe care l-a facut pana si la inmormantarea sa, sta o crunta poveste si morala de viata. Dincolo de ipocrizia cu care scapam lacrimi de admiratie doar la moartea unor oameni, sunt convinsa ca super-mediatizatele evenimente de saptamanile trecute au demonstrat in primul rand falimentul valorilor occidentale: banii, faima, puterea. In dimineata in care am aflat de moartea lui Michael, de copilaria nefericita, adolescenta chinuita si viata rupta intre show-uri geniale, divorturi si acuze grave de maltratare, de durerile insuportabile si mai ales de singuratatea pe care o indura, mergeam spre Sighet, la o intalnire cu Petru Codrea, unul dintre elevii incarcerati impreuna cu „Lotul Visovan”. Nici el n-a avut nici copilarie, nici adolescenta si nici o viata obisnuita, dar din cu totul alte motive. A fost incarcerat pe la 17 ani, i s-a interzis sa urmeze cursurile unei facultati, desi avea o inteligenta stralucita, si apoi, i s-a interzis cariera pe care si-o dorea, apoi a fost reincarcerat, apoi... In mod ciudat, dupa toate astea, Petru Codrea zambeste mai larg si mai senin decat l-am vazut vreodata zambind pe Michael. Pentru ca valorile in care a crezut el nu pot fi executate silit, nu pot ajunge in faliment si nici nu pot disparea subit, la fel ca o parte din fanii si ziaristii care astazi il plang pe „Regele Pop”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro