Jenant, mișeilor! Dai li!

 „Există în ritualul iudaic o rugăciune alcătuită dintr-un șirag de mulțumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile hărăzite poporului Său Israel. Ca refren ori stih intercalat după fiecare dar pomenit figurează vorbele «dai lanu», ce se tălmăcesc: de ajuns nouă. De n-ar fi decât că Domnul ne-a scos din pământul Egiptului, destul ar fi spre a-L binecuvânta și a-I aduce slavă. De n-ar fi decât că a prefăcut marea în uscat, destul e spre a-L blagoslovi și a nu înceta să-I mulțumim. De n-ar fi decât că ne-a hrănit în pustie… Și așa mai departe. Fiecare faptă a divinității, fiecare minune ajunge spre a stârni recunoștință norodului și a-i provoca exclamația: «dai lanu!»

Tot astfel gândește orice evreu trecut prin Sfânta Taină a Botezului, căruia Domnul i s-a revelat și care, acum, se numără printre «iudeii care au crezut în El», căci poate de asemenea striga: de ajuns făcut-ai Hristoase Dumnezeule pentru mine!

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, îți mulțumesc din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată vârtutea mea. Doar atât de ai fi făcut după ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie și cu dreptate este să strig cu lacrimi: dai li!

(...)
Recunoscător peste orice posibilitate de exprimare în slabele și banalele noastre vorbe omenești îți sunt, Hristoase al meu, și pentru a fi dobândit calitatea de «prieten» al Tău, pentru a fi fost, altfel spus, înnobilat, căftănit prin credință și apa Botezului Duhului Sfânt. Pentru a fi ieșit din tristețe, mohoreală, jale, descumpănire, acedie (există o acedie a laicului, a necredinciosului), deznădejde și a mă fi apropiat de starea fericirii.

Și fiindcă, îndeosebi, m-ai socotit în măsură a înțelege și a fi cu desăvârșire convins că Tu ești Adevărul, Calea și Viața.

De nu-mi va fi dat a mă mântui și încă această absolută convingere îmi este cu totul suficientă spre a cunoaște liniștea și a gusta neîngrijorarea. Mi-ai dăruit, Doamne, în nespusa Ta mărinimie, să aflu tot adevărul – atroce – despre mine însumi; m-ai slobozit din robia păcatului, care slujitor mai ferecat decât mine nu cred să fi avut.

Mai mult decât atât (căci nu dăruiești niciodată puțin, cu parcimonie, după dreptate, ci numai clătinat și îndesat, har peste har, nu împarți bacșișuri, ci poftești la cina împărătească): datorită bunătății și milostivirii Tale mi-am putut însuși spusa lui Dostoievski: de mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul –dacă demonstrația ar fi inatacabilă și covârșitoare- n-aș sta nici o clipă la îndoială; aș alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul.

Dai li!”

extras din eseul-predică ,,Ce-i datorez eu lui Hristos”;
Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi