Jenant mișeilor! Cultura omului modern

Se spună că, fiecare generație are orgoliul de a se crede specială și de a crede că lumea începe și se termină cu ea. În mod ciudat, accesul la informații și tehnologie nu ne-a făcut pe noi, generațiile de azi, nici mai culți, nici mai educați, nici mai deștepți. Ci doar ne-a dat iluzia că am fi așa. Atunci când pentru orice informație ai Google la îndemână, când pentru orice calcul simplu scoți telefonul, când poți să pari deștept cu un simplu „copy-paste”, ți se pare că Einstein e cam prostuț. Ba chiar ți se pare că ai dreptul să demolezi mari oameni de cultură sau personalități care au schimbat lumea, pentru că nu corespund principiilor „politicaly corect”, singurele pe care le știi pe de rost.
În vremurile de demult, o de­finiție spunea că educația și cultura sunt ceea ce rămâne după ce uiți tot. Astăzi, educația și cultura unui om ar putea fi ceea ce știe după ce își închide toate gadgeturile.

Omul modern de azi este, în mare parte, un amestec de orgoliu, suficiență și incultură. Neavând cultură, deci termeni de comparație, i se pare că așa-zisul conținut pe care îl creează el pe rețelele de socializare e operă de artă, că informațiile vecinului sunt știri, că ceea ce citește în câteva minute pe internet îl face deștept și îi dă dreptul să emită păreri despre oricine și orice.
Eminescu spunea că „să-ţi dai seama de nivelul culturii generale al unei nații, trebuie să vezi ce idoli are”.  Idolii generațiilor de astăzi sunt pe măsura culturii sau, mai bine zis, a inculturii noastre. În loc să îmbogățim cultura, o anulăm, în loc să construim modele, le demolăm simbolic statuile. Singurul idol al omului modern este el însuși. În mare parte, omul modern citează din el însuși, se sfătuiește cu sine și îi este sieși de ajuns. Nu admiră și nu promovează pe nimeni altcineva și niciun moment nu se simte „mic”, pentru că habar n-are cât de mari au putut să fie alții.

Ne scuzăm că nu avem nevoie să citim și să învățăm, pentru că avem la îndemână informația. De parcă Google funcționează ca un hard extern al creierului.
Nu știu cum va rămâne în istorie această generație, dar cred că i s-ar potrivi numele de „gene­rația irosirii”. Irosim oportu­nitățile pe care le avem, șansele și, uneori, ne irosim chiar viața.