Jenant, mişeilor! / Cu onor, despre onoare

În primul rând, încep cu o lămurire. Această rubrică nu înseamnă nici şantaj, nici presiune şi nici „atingeri independenţei sistemului judiciar”, frază care vă place atât de mult. Înseamnă dreptul la opinie.

Într-o ţară în care colegii dumneavoastră de la CCR, în spiritul libertăţii au dat liber să se discute şi să se negocieze orice, inclusiv ora de religie şi credinţa în Dumnezeu, nu văd de ce n-am putea vorbi, la fel de deschis, despre justiţie.

Da, cred în justiţie. Şi, recunosc că, în vremurile în care ţara mustea de corupţie, visam să mă fac procuror. Apoi, am întâlnit o bătrână din Săliştea de Sus, arestată pentru că a „mutat ţăruşii” executorului judecătoresc şi mi-a fost ruşine de visul prostesc. Nu pentru că n-ar fi procurori şi judecători onorabili. Şi nu pentru că România n-ar avea nevoie de justiţie. Ci dimpotrivă.

Acum, am citit povestea Marianei Rarinca, femeia care, în urma unui denunţ al dumneavoastră a stat în arest preventiv 6 luni, pentru ca apoi să fie achitată. Nu m-a mirat acest caz. Sunt zeci, sute de nevinovaţi în arest. M-a mirat răspunsul dumneavoastră când vi s-a cerut demisia: „Nu există niciun motiv din punctul meu de vedere”.

Şi m-a mirat pentru că nu înţeleg motivele pentru care, nici dumneavoastră, nici colegii dumneavoastră nu puteţi concepe că aţi greşit şi nu puteţi recunoaşte acest lucru. Fiecare tagmă din România recunoaşte că are „minusurile” ei şi elementele ei negative, de la preoţi, la profesori, medici, ziarişti etc.

Toţi ştim şi recunoaştem că suntem supuşi greşelii. Dar n-am auzit niciodată un om din sistemul de justiţie care să recunoască asta şi să-şi ceară, măcar formal, scuze. Darămite să fie pedepsit. Evident, scuzele dumneavoastră nu i-ar aduce lui Rarinca cele 6 luni din viaţă înapoi. Dar ne-ar da nouă, celorlalţi, senzaţia măcar, că adevărul e mai presus de toate, chiar şi de justiţie. Şi apoi, mai e ceva. Un principiu pentru care, tot nevinovaţi au stat zeci de ani în temniţele comuniste prietenii mei, Mercel Petrişor, Demostene Andronescu, Tache Rodas, Gheorghe Andreica, Ioan Ilban, Silviu Dragomir, Nelu Dunca şi mulţi alţii. Se numeşte „onoare”. Eu zic că e un motiv suficient.