Jenant, miseilor! / Cu curaj, despre un mar

Stiu. Radeti, probabil ironic si dezaprobator, citind titlul. Ce legatura sa existe intre un mar si curaj? Una aparent banala, la care veti zambi din nou. Dar de aceasta data, timid. Pe cand Isaac Newton avea 24 de ani, Londra avea nevoie de medici care sa vindece ciuma, de militari care sa lupte in razboiul cu Olanda. De pompieri care sa stinga incendiile frecvente. Dar el, pierdea vremea, privind, cu curaj, un mar cazut pe jos. Habar n-am daca o fi ras cineva ironic, dezaprobator sau timid privindu-l. Dar stiu sigur ca Legea gravitatiei nu provoaca haz nimanui. Si, teoretic, nici povestea lui Newton. Si mai stiu sigur, ca, daca ne-ar privi, Newton ar lasa merele si ar rade zgomotos, admirandu-ne cum studiem constiinciosi statistici, piata muncii si facem mini-sondaje in familie ca sa aflam cum, cine si ce trebuie sa fim. Probabil asa o fi normal. Dar, daca lumea ar fi avut numai „normali” care studiaza statisticile, Leonardo ar fi un ratat, Napoleon s-ar fi dus direct pe Sfanta Elena ca sa cultive castraveti, iar Don Quijote ar fi fost trimis direct la psihiatrie. Niciunuia nu i-a pasat ce spun statisticile, care sunt tendintele de viitor si niciunul nu s-a apucat sa faca analize Swot cu punctele tari si slabe ale diferitelor profesii si caractere. Si-au asumat doar curajul de a fi ei, normali sau anormali, intr-o lume in care lasii se multumesc sa rada ironic, dezaprobator sau timid. Citisem undeva o deviza care a fost strigata pe strazile Parisului in ’68: „fiti realisti, cereti imposibilul”. Nu stiu de ce, dar sunt convinsa ca, la noi, nimeni n-ar striga o astfel de deviza in gura mare. De frica zambetelor. Si de frica iesirii din „normal”. In fond, in loc sa privim mere cazute pe jos, o sa putem oricand si in orice fel sa ne justificam lasitatea, pledoariile despre normal si frica. Dar daca o sa ne ceara vreun „anormal” sa gasim o scuza pentru mediocritatea idealurilor? Mi se pare mie, sau nu mai rade nimeni? Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro