Jenant, mişeilor! / „Ce ne priveşte, tu vei vedea”

L-am văzut, zilele trecute pe fostul comandant de la penitenciarul Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, la ştiri. Speriat, nervos, debusolat, părea că nu înţelege ce i se întâmplă. Vişinescu era comparat de către deţinuţi cu primul locotenent a lui Stalin, Lavrenti Beria, sau cu unul dintre colaboratorii direcţi ai lui Hitler, Heinrich Himmler, ceea ce spune totul despre regimul său. Acum însă era singur şi neajutorat. Aveai impresia că, în neliniştea lui, în faţa ziariştilor, Vişinescu căuta în jur pe cineva care să-l salveze. Dar nu mai era nimeni. Regimul comunist, atotputernicul regim pe care îl slujise cu exces de zel, a căzut. Și, nu ştiu de ce, mi se pare că Vişinescu aude des, în nopţile lungi în care nu poate dormi, aceleaşi cuvinte ca şi Iuda „ce ne priveşte, tu vei vedea”.

E, de fapt, doar una dintre multele poveşti despre trădare şi trădători. Se spune că istoria se repetă. Dar cea a trădărilor e mereu aceeaşi.

Mereu şi mereu, neamul nostru a fost ros şi învins de o singură „boală”: trădarea. Niciun cotropitor, nicio maladie şi niciun război nu ne-a făcut atâta rău cât ne-am făcut noi singuri.

Cum ar fi arătat oare istoria fără trădători şi trădări? De la Burebista, la Mihai Viteazul şi până la Tudor Vladimirescu, istoria noastră e presărată cu evenimente tragice, în care rolul principal a fost jucat de iude fără scrupule care, prin josnicele lor fapte, au schimbat mersul istoriei şi soarta românilor.

Iar soarta trădătorilor e mereu aceeaşi, de la Iuda încoace: la final sunt aruncaţi la gunoi, împinşi spre sinucidere psihică, fizică sau spirituală. Când îşi dau seama că au fost folosiţi, caută disperaţi o mână şi un cuvânt de susţinere, dar nu aud decât: „ce ne priveşte, tu vei vedea!”.