Jenant, mișeilor! / Ce face politica din om!

Marian. La peste 30 de ani se mută în Bucureşti. Vinde bilete la suprapreţ la cinematograf. Cu şcoala nu se înţelege prea bine. Termină cu chiu, cu vai două clase de liceu, apoi renunţă. Toţi îl vedeau ca pe un potenţial viitor ratat. Numai că, toţi au omis ceva² în politică, totul devine posibil. În lipsă de o carieră mai bună, Marian intră în politică, o vreme cară tăvi la întâlniri, apoi, în loc de ratat, devine primar.
Lumea îl priveşte mirată² „ce face politica din om!”. Marian, Victor, Lia, Elena, Raluca, Liviu... Sunt mulţi, foarte mulţi, şi, văzându-i, Petre Ţuţea ar exclama din nou² „Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu”. Văzând traseul unor oameni politici, fie că vorbim de primari sau miniştri, nu se poate să nu exclami² „ce face politica din om!”.

În România, carnetul de partid este instrumentul magic care poate transforma, peste noapte, un ratat într-un lider, un amărât într-un miliardar şi un neica-nimeni într-o vedetă.
E calificarea supremă care te face bun la orice² politicianul român poate fi la fel de bine azi şef la APIA, mâine ministrul Apărării. Apartenenţa politică te face eligibil pentru orice post, nu contează specializarea, şcoala absolvită sau expe­rienţa.

Şi totuşi, în istoria României au existat şi un Iuliu, un Ionel, un George, un Ilie... Oameni care nu şi-au luat bac-ul după ce au ajuns primari, care aveau o carieră solidă, vorbeau limbi străine şi, în mare parte, au murit în temniţa de la Sighet, pentru idealul lor politic. Din lideri, pentru că au refuzat să-şi trădeze crezurile, au ajuns, în viziunea societăţii, nişte rataţi. Zac, îngropaţi undeva la margine de oraş, fără cruce. Când au murit s-a spus doar atât² „s-a stins becul în celula X”. În urma lor, toţi exclamă încă² „ce face politica din om”.  Dar în alt sens.